Numiti-ma materialista. N-am ce face. Imi place sa ma uit la haine, sa le port, sa ma gindesc la ele. Pe de alta parte, nu sint ceea ce se numeste "la moda". Revistele de moda nu ma prea pasioneaza, iar cind le rasfoiesc nu gasesc mai niciodata ceva pe gustul meu. Toate hainele de acolo par lipsite de originalitate, copii disperate ale unui chic imaginar. Par prea cautate, prea generice, prea lipsite de creativitate. Si numai eu stiu la cite femei si fete care trec pe linga mine pe strada ma uit numai ca sa ma minunez la cit de aiurea arata pe ele ultima moda. Ele cred ca arata "cool”, ca super-modelele din revistele care le-au convins sa cumpere respectivele haine. Pentru mine nu sint altceva decit palizi imitatori.
Ca intelectual, trebuie sa imi ascund pasiunea pentru imbracaminte. Mai iese citeodata la iveala in vreo pereche de pantofi argintii, pentru care am dezvoltat o pasiune aparte inca de la 14 ani. Am cumparat toate perechile de pantofi argintii pe care le-am gasit de-a lungul anilor. Nu prea multe pina vara asta. Acum sint insa ultima moda, iar eu nu imi pot permite decit o pereche din bugetul meu limitat de doctorand. Pe de alta parte, nici nu imi pot permite sa fiu prea "la moda”, pentru ca as parea superficiala, frivola, ba chiar mai rau, retrograda in mediul academic in care ma invirt. Femeile doctorande trebuie sa fie destepte, iar femeile destepte nu se preocupa de frivolitati care, trebuie sa recunoastem, sint concepute pentru a atrage barbatii. Imaginea stereotipica a femeii universitare este sleampata, cu o tunsoare vai de ea, piele neingrijita, corp ne-atragator. (Adevarat este ca pe masura ce din ce in ce mai multe femei intra in mediul universitar aceasta situatie se schimba).
Eu personal nu ma consider materialista. Imi plac hainele intr-o maniera feminina, dar ceea ce ma atrage in primul rind la ele sint povestile pe car
