Stadionul „Dan Păltinişanu“ din Timişoara găzduieşte astăzi, de la ora 20.45 (Antena 1), cea de-a 69-a ediţie a finalei Cupei României, în care se vor întâlni Rapid, deţinătoarea trofeului, şi Poli Timişoara. Pentru ambele echipe aceasta este ultima şansă de a prinde un loc în cupele europene. Bănăţenii şi-au stabilit ca obiectiv câştigarea Cupei, ţinând cont şi de faptul că joacă pe teren propriu, în timp ce giuleştenii vor trofeul pentru a salva un sezon cu final dezamăgitor, ei terminând campionatul pe locul patru, la zece puncte în spatele echipei de pe trei, CFR Cluj.
Rapid a mai jucat de trei ori finala Cupei României împotriva unor echipe din Timişoara şi de fiecare dată a câştigat, dar este şi ultima formaţie bucureşteană care a pierdut trofeul în faţa unei grupări din provincie, în 1995, în favoarea Petrolului Ploieşti. Rapidiştii au în palmares 12 Cupe ale României şi alte cinci finale pierdute, în vreme ce pentru FCU Poli Timişoara aceasta este prima finală pe care o dispută.
Timişorenii au eliminat în această ediţie a competiţiei pe Poli II (scor 3-1), CFR Cluj (2-0), Poli Iaşi (2-1) şi Steaua (1-0), iar bucureştenii au trecut de CSM Vâlcea (4-0), Universitatea Craiova (1-0), FC Argeş (2-0) şi Pandurii (2-0). Ultimele două finale ale Cupei României s-au încheiat cu acelaşi scor, Dinamo - Farul Constanţa 1-0 (2005) şi Rapid - FC Naţional 1-0 (2006). Meciul va fi arbitrat de vâlceanul Augustus Constantin, aflat la prima sa finală de Cupă a României, acesta urmând să fie ajutat de asistenţii Adrian Vidan şi Corneliu Fecioru, în timp ce rezervă va fi Cristian Balaj. Stadionul „Dan Păltinişanu“ din Timişoara găzduieşte astăzi, de la ora 20.45 (Antena 1), cea de-a 69-a ediţie a finalei Cupei României, în care se vor întâlni Rapid, deţinătoarea trofeului, şi Poli Timişoara. Pentru ambele echipe aceasta este ultima şansă de a prinde un loc în cupele eu