A fost, mai intai, o campanie electorala ciudata. Nu doar pentru ca alegatorii au trebuit sa invete sa spuna "nu" in loc de "da" si viceversa.
De o parte, tabara sustinatorilor presedintelui suspendat, formata din staff-urile PD si PLD, s-a aliniat la start in mod profesionist, cu o planificare clara a manifestarilor electorale si a aparitiilor publice. A existat si o inovatie tactica – campania inaugurata in comunitatile de romani din strainatate (nu doar mitingul din Spania, ci si cele de sustinere organizate in principalele capitale). Obiectivul nu a fost doar atragerea voturilor celor de acolo (scorul de 93% inregistrat in sectiile din strainatate a fost spectaculos, dar aportul sau a fost de 70.000 de voturi, adica putin peste 1% din cele exprimate in favoarea lui Basescu). Tinta reala a acestei componente a campaniei au constituit-o familiile si anturajul de acasa al celor plecati la munca – si aici putem vorbi de ordinul milioanelor (majoritatea, in mediul rural, greu de atins intr-o campanie scurta si fara un suport substantial al mediilor electronice).
Mesajul transmis a fost coerent, structurat pe doua axe: demonizarea ca oligarhi a principalilor purtatori de imagine ai partidelor adverse (Iliescu, Tariceanu, Voiculescu) si transformarea mizei negative (demiterea presedintelui) intr-una pozitiva (promovarea unui program politic materializat in cele 11 prioritati). Indiferent ca s-au aflat in adunari electorale sau emisiuni televizate, presedintele si liderii partidelor sustinatoare au avut un discurs unitar si coerent.
Cele doua partide au organizat aproape zilnic adunari electorale, acoperind cu aplicatie harta tarii. Aceste intamplari au valorificat la maximum abilitatile de comunicare ale lui Traian Basescu si au creat in randul simpatizantilor o atmosfera de surescitare – patria in pericol – care a avut ca efect mobilizarea la urne a intr
