Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tipa de la "Omoruri"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 mai 2007 ·

La 33 de ani, comisarul Diana Sarca este unul dintre oamenii de bază ai Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei Blondă, cochetă şi foarte hotărâtă în ceea ce face. Pare cu mult mai La 33 de ani, comisarul Diana Sarca este unul dintre oamenii de bază ai Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei Blondă, cochetă şi foarte hotărâtă în ceea ce face. Pare cu mult mai tânără decât este şi nimic din înfăţişarea sau comportamentul ei nu trădează faptul că este comisar la "Omoruri". Ofiţerul specialist principal Diana Mihaela Sarca este "un om normal, cu bune şi rele", cum îi place să se caracterizeze. Colegii o alintă "Piticul", iar pentru toţi ceilalţi, Diana este "tipa de la Omoruri". Dan Antonescu, şeful Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, a caracterizat-o pe subalterna sa ca "enervant de conştiincioasă şi ambiţioasă, iar în multe cazuri trage după ea toată echipa". În plus, ştie pe dinafară toate cazurile la care a participat. Şi nu au fost puţine. "Am participat la rezolvarea a sute de cazuri de omor, dar nu am fost singură. Toţi am pus umărul, pentru că suntem o echipă", a ţinut să sublinieze comisarul Diana Sarca. Fan "verde" Dianei îi place să fie înconjurată de flori. De fapt, se autodeclară "fan a tot ce e verde". Chiar şi biroul ei, pe lângă dosare şi tot ceea ce îi este necesar desfăşurării muncii, este plin de flori. Are şi o broască ţestoasă pe care o ţine într-un acvariu. Altfel, locuieşte într-un apartament situat la etajul patru al unui bloc din Capitală şi are o pisică. Îi place să colecţioneze lumânărele parfumate, de diverse culori şi forme. Nu este o devoratoare de internet, nu se duce în cluburi, în schimb citeşte foarte mult şi îi place să gătească. Cum se rezolvă un caz La un caz de omor nu se duce o singură persoană, ci o echipă coordonată de un procuror. Primii care intră în câmpul infracţional sunt criminaliştii. Ei asigură p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 6 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°