Homus, arys, ayram, foull sunt preparatele care se nasc din mâinile Elenei Cioricăi, bucătăreasa restaurantului cu specific arăbesc. Mâncarea arată ca o pictură şi e gata într-un sfert de ceas. Degetele bucătăresei restaurantului cu specific arăbesc se plimbă între frigidere, cuptoare şi tigăi de toate mărimile. Nu gustă, nu măsoară, nu cântăreşte. Lucrează doar cu ochii, nasul şi mintea. Savoarea unei delicatese nu se capătă, stând cu privirea pe cântar şi cu lingura în oală tot timpul, este principiul care îi ghidează bucătăresei existenţa printre oalele, ingredientele, condimentele bucătăriei arăbeşti. Elena are patru ani de când ştie asta. Pentru ea există un singur fel de a găti: perfect. Apreciază asta cei care merg la restaurant ca să-şi bucure privirea, să-şi dezvolte gusturile şi imaginaţia, să sărbătorească simplul fapt că mănâncă.

Bucătăria arăbească nu mai are nici un secret Până aici însă a fost drum lung. Prima reţetă a fost făcută sub atenta supraveghere a foştilor patroni arabi la care a lucrat. A învăţat fiecare ingredient, rolul lui în mâncare, gustul. Nu avea voie să le încurce, căci ce s-ar fi ales de preparatele sale?! Ar mai fi concurat el la felul prefect? Cu siguranţă, nu. Şi-a notat fiecare amănut care conducea spre reuşita reţetei, aşa că astăzi poate găti cu ochii închişi un homus, preparat care are drept ingrediente năutul, tahena, o pastă folosită deseori în bucătăria arăbească şi sare de lămâie. Sau arys, o reţetă ce are la bază pâinea mică arăbească, care se umple cu carne tocată mărunt, condimentată cu mirodenii specifice bucătăriei tradiţionale arăbeşti. O completează pătrunjelul, ceapa şi usturoiul, de pe la noi.

Ce face pictorul, face şi ea, doar că pânza ei e farfuria. Se uită la ea, în frigider, pe masă, din nou în farfurie şi vede perspectiva. Dacă ochiul e satisfăcut, gustul îl urmează. Ştie că prea mult amestec s