Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nancy Pelosi, faţă în faţă cu Europa

Publicat in Adevarul, luni 28 mai 2007 ·

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA a traversat Atlanticul pentru a găsi pe bătrânul continent soluţia unei probleme arzătoare: încălzirea planetei Liderul democrat şi alţi

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA a traversat Atlanticul pentru a găsi pe bătrânul continent soluţia unei probleme arzătoare: încălzirea planetei

Liderul democrat şi alţi şapte congresmeni au plecat, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un voiaj în Europa, unde vor avea mai multe întâlniri cu experţi în climatologie şi responsabili politici din Germania, Belgia şi Grecia. Scopul acestor întrevederi este găsirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Nancy Pelosi a programat această călătorie pentru a aborda o temă căreia preşedintele George W. Bush nu i-a arătat, până în prezent, decât un interes limitat. Voiajul transatlantic al pre- şedintelui Camerei Reprezentanţ ilor are loc cu puţin timp înainte de summitul G8 pe teme de schimbări climatice, prevăzut pentru luna următoare. Acesta se înscrie într-o dezbatere mai largă referitoare la prevederile Protocolului de la Kyoto, tratatul internaţional din 1997 (ce expiră în 2012), care fixează plafoanele emisiilor carbonice din ţările industrializate.

Liderul de la Casa Albă a refuzat să îl semneze, argumentând că economia americană ar fi prejudiciată. Deşi Nancy Pelosi este în profund dezacord cu această poziţie, ea nu a atacat făţiş administraţia Bush pe această temă, reacţia ei fiind judecată "prea moale" de către unii comentatori şi chiar susţinători.

Deziluzie pentru Europa?

Imediat după ce doamna Pelosi şi-a început turneul european, mai multe organizaţii ecologiste au anunţat că au intrat în posesia unui document confidenţial potrivit căruia SUA se pregătesc ca, la summitul G8, să respingă noile obiective şi reguli referitoare la lupta împotriva schimbăr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°