Tehnicianul echipei din capitala Italiei susţine că îi crede pe ambii jucători când afirmă că vor să rămână la gruparea de pe „Olimpico“.
Tehnicianul Luciano Spalletti susţine că fundaşii Cristian Chivu şi Philippe Mexes vor rămâne la AS Roma, dezminţind astfel zvonurile din ultima perioadă privind o eventuală plecare a celor doi jucători care alcătuiesc axul defensivei echipei din capitala Italiei.
„Simt că din partea celor doi fotbalişti există o disponibilitate să rămână. Am creat un grup şi încercăm să îl menţinem. Jucătorii, când spun public că vor să rămână, spun adevărul, pentru că este evidentă amiciţia lor, chiar şi în afara terenului“, a spus Spalletti.
Milan, neinteresată de Chivu
În ultimele luni, numele lui Cristian Chivu a fost asociat de presa internaţională cu mai multe grupări din fotbalul european: Internazionale Milano, AC Milan şi Juventus, din Italia, Valencia, Barcelona şi Real Madrid, din Spania, sau Chelsea, din Anglia.
Vicepreşedintele clubului AC Milan, Adriano Galliani, a declarat vineri că în defensiva câştigătoarei Ligii Campionilor în sezonul 2006/2007 nu este loc pentru căpitanul reprezentativei României, Cristian Chivu.
„Pe Chivu nu-l luăm, suntem acoperiţi în defensivă. Milan este pusă la punct în apărare şi în linia mediană, dacă vom transfera pe cineva, va fi un atacant“, a spus Galliani, care a menţionat că în vederile clubului s-au aflat atât Emerson, de la Real Madrid, cât şi portarul Gianluigi Buffon, de la Juventus, care însă nu vor ajunge la gruparea milaneză.
Mexes: „Rămân la Roma“
Cristi Chivu şi-a exprimat în repetate rânduri intenţia de a rămâne la AS Roma, chiar dacă nu a ajuns la un acord cu conducerea clubului în privinţa prelungirii contractului. Vineri, coechipierul lui Chivu, francezul Philippe Mexes, a anunţat că va rămâne la AS Roma, împreună cu i