Kalaşnikov, Puşkin, Tolstoi, Putin. La Muzeul Votcii din Moscova, personalităţi ale Rusiei au cinstea de a apărea pe etichetele băuturii tradiţionale ruseşti. In aproape cinci secole, istoria Rusiei s-a impletit cu cea a "apei vieţii", cum a fost numită iniţial votca.
Intr-o clădire uriaşă din cartierul moscovit Izmailovo, şi oarecum kitch in incercarea de a fi o copie a Kremlinului, se află Muzeul Votcii. In zilele bune, autocare cu turişti vin să vadă recipientele de filtrare şi diversitatea de sticle de votcă din sala nu prea mare a muzeului. In cinstea unor oaspeţi de seamă se fac şi sesiuni de degustări ale diverselor votci contemporane, iar turiştii sunt obişnuiţi cu vechiul obicei rusesc de a bea paharul pănă la fund şi de a spune "Nazdarovie!".
APA VIEŢII SAU APA MICĂ. Votca a apărut in secolul al XV-lea in Alexandria, Egipt, şi a fost descoperită de călugărul Zosima. A fost folosită la inceput ca medicament şi se numea "aqua vitae", adică apa vieţii. Călugărul a observat că anumite fructe fermentate in "corceaga" (vase uriaşe in care se puneau fructele), in urma distilării, dau ca rezultat un lichid transparent, puternic alcoolizat. La Muzeul Votcii, periplul printre exponate incepe prin prezentarea unei figuri ca de ceară cu un pahar cu lichid transparent in mănă, aflat lăngă un alambic primitiv. Acela este părintele votcii, călugărul Zosima.
Nu peste mult timp votca ajunge in Rusia şi ţarul Ivan al III-lea, antecesorul lui Ivan cel Groaznic, pune monopol de stat asupra producţiei de votcă. In această perioadă, votca era cunoscută sub denumirea de "vin care arde", numele de votcă apărănd abia trei secole mai tărziu.
Etimologic, cuvăntul işi are originea in "vod", care inseamnă medicament in ruseşte. Alte etimologii apropie cuvăntul de "voda", ce semnifică apă, "vodka" fiind un fel de soră mai mică
