- Diverse - nr. 101 / 28 Mai, 2007 Tinuti la caldurica de - o iarna blanda, care n-a pus problema deszapezirilor, drumarii nostri s-au obisnuit cu… sedentarismul. N-au curajul sa iasa din barlogul lor nici macar in plina canicula, la plus 30 de grade, timp excelent pentru a se repara ceea ce trebuie pe soselele noastre. Pentru ca, nefiind de fier, drumurile judetului, inclusiv cele nationale, au cedat totusi sub presiunea intemperiilor si a traficului atat de intens, prezentand suficiente gropi si denivelari care fac circulatia nu numai greoaie, ci si periculoasa. Asa este cazul tronsonului de drum national Reghin - Lunca Bradului, dar nu numai, care, pe masura ce se apropie de zona montana (de la Brancovenesti in sus) prezinta tot mai multe si mai mari gropi in carosabil. Calatoria prin aceasta zona ne aduce aminte de vremurile de trista amintire pe care le credeam deja apuse. Ca platitori de impozite si de roviniete (se vede, pe degeaba, si intr-un caz, si intr-altul), dar si ca europeni, in acelasi timp, avem pretentia, legitima, credem noi, sa nu ne mai stricam autoturismele proprii pe itinerariile indiferentei si ale indolentei. De aceea, cerem celor cu sarcini in domeniu, nu explicatii si justificari, ci sa-si faca datoria cu mai multa raspundere in administrarea drumurilor, iesind la rampa operativ si cu actiuni concrete pentru reabilitarea lor. Nu este vorba aici numai de simpla astupare a gropilor, ci si de marcarea cailor de rulare, a trecerilor de pietoni, de completarea cu indicatoarele necesare care sa permita conducatorilor auto un ghidaj mai bun, deplasarea in siguranta si, in final, un sofat de mai buna calitate. Cu niste simple lozinci de genul: "Stop accidentelor de circulatie, viata are prioritate!", dar nesustinute corespunzator logistic, circulatia pe drumurile publice ale Romaniei si, implicit, ale judetului continua sa fie riscanta, abundand i