Padurile Buzaului sunt pline de statui cu infatisari femeiesti. Oamenii cred ca reprezinta niste zeite pagane.
Zeita din adancul padurii
Taranii din muntii Buzaului gasesc adesea, prin padurile lor, niste statui bizare. Chipuri, trupuri intregi de piatra. Le descopera din intamplare, prin tot felul de pustietati salbatice, departe de orice urma de locuire omeneasca. Multi au patit la fel. De pilda, Constantin Zecheru. Om gros, inalt, cu chip intunecat si palmele ca baroasele. Sta proptit intr-un gard pe faneata sa din satul Varf si-mi arata cu mana intinsa un ocean de codri. Undeva, aproape de orizont, peste paduri, se lasa umbra ovala a unui nor. Acolo s-a intamplat, in urma cu cincisprezece ani. "Acolo am gasit-o, unde-i umbra aia pe paduri..."
El era dus la lemne, cu securea, caii si-un caine cu papion la gat, caruia ii zicea, de drag, "Ratiu". Ajunsese in adancul unei rapi neguroase, pe unde nu mai trecuse niciodata pana atunci. Un urs i-a aparut in cale. Urs mare. Urcat pe o piatra alba, se ridicase-n picioare si dadea din labe prin aer "zbierand". Cainele se rastea la el de jos, ferindu-se istet de ghearele ucigase. In cele din urma, ursul a coborat de pe piatra si a disparut printre copaci. S-a apropiat si omul. A mangaiat cainele, s-a uitat in jur. Atunci a bagat de seama ca piatra cea alba si lunga pe care fusese urcat ursul era parca cioplita. A bagat un par sub ea, caznindu-se s-o intoarca, macar putin. N-a putut. A legat-o cu funii de cai si i-a manat spre deal. Trageau roibii din rasputeri, paraiau franghiile de atata greutate. Abia intr-un tarziu piatra a inceput sa se miste! Un trup urias iesea anevoios din pamant... O statuie! Un chip de femeie se intorcea incet catre cer, smuls din stransoarea
Paduri pline de pietre bizare - Piatra Uriasilor pamantului. Incet, acoperit de tarana si de cetini jilave, de parca ac
