Seceta din anul acesta ne-a prins iar nepregatiti. Pamantul a capatat consistenta bazaltica, fantanile s-au mocirlit, vegetatia s-a ofilit.

Odata in plus s-a dovedit ca nu e suficient sa dai un titlu de proprietate. Trebuie sa creezi si mecanismele unei bune gospodariri a pamantului. Trebuie sa inlaturi monopolul marilor latifundiari care au pus laba pe statiile de mecanizare din fostele Ias-uri si Cap-uri si isi inchiriaza tractoarele si combinele la pret de limuzina. Pretul pentru un hectar de pamant este uneori de cateva ori mai mare decat pretul graului recoltat. Unii prefera sa lase pamantul parloaga pentru a nu-si inmormanta sub brazda economiile de peste an.

Romania s-a mandrit cu sistemul ei de irigatii. Legendele zic ca aproape jumatate din suprafata arabila a tarii este impanzita de aceasta retea, ca putem scoate paine din piatra seaca a campiilor folosind robinetul instalatiei nationale de irigatie. Nu a fost cazul. Fabuloasa instalatie era mai degraba modesta si nu ar fi facut fata vremurilor si cerurilor schimbatoare de acum. Basca faptul ca, dupa revolutie, mare parte din instalatie a fost furata si vanduta la fier vechi. Dar si daca ar fi ramas pe loc, instalatia de irigatii ar fi fost de neatins pentru tarani. Pretul apei este piperat din cauza curentului electric si a intretinerii miilor de kilometri de tevaraie. De irigatii profita nu gospodariile mici, ci marile exploatari agricole ale arendasilor, multi pescuitori in apele tulburi ale irigatiilor si tranzitiei. Am ajuns la situatia in care e mai bine sa renunti la pamant in favoarea arendasului. Si acesta e, in multe cazuri, statul. Renationalizarea pamantului se face acum prin metode economice, sub acoperire legala. Dar indiferent de proprietari, seceta a lovit din nou fara ca sistemul national pentru irigatii sa fie functional. Avem si o explicatie. Nu indolenta si ignoranta min