De Sfantu Gheorghe, printre haholi.
O cusma alba de oaie inainteaza tantos pe deasupra gardurilor, face brusc la stanga si-mi iese-n fata, in poarta bisericii. Curtea este plina de oameni, insa batranul inainteaza hotarat, mandru, cu pieptul impins in afara, drept la tinta: bancuta de la intrarea in biserica, pe care stau si discuta doi barbati cu parul alb. Isi da caciula jos, il apuca cu palmele de cap pe unul dintre ei si-l saruta pe crestet cu o infinita tandrete. "Hristos a inviat, mai Dimitri!". "Adevarat a inviat, mai Gheorghe!"
Nu m-am gandit ca voi gasi aici, la capatul tarii, unde Dunarea se varsa in mare, atata afectiune, prietenie, voie buna, la acesti oameni ai apelor, despre care se crede ca sunt mai degraba taciturni si aspri, precum munca lor grea. Insa astazi, pe 6 mai, Sfantu Gheorghe, satul din delta cu ulite din nisip, este in mare sarbatoare. Haholii isi serbeaza Patronul, dupa vechiul lor calendar, la doua saptamani dupa datele ortodoxe. Este ziua satului, este hramul bisericii si intreaga obste roieste in jurul acesteia.
***
"Inainte, se serba hramul trei zile la rand. Daca te uitai pe Dunare, nu vedeai o barca iesita, numai pescarusi ce zburau incolo si-ncoace deasupra apei. Dupa slujba si masa, se tinea hora, era un teren viran, acuas case acolo. Aduceam muzicanti de la Chilia sau de prin imprejurimile Tulcei, ca noi aici n-am avut. Erau doua trei armonici, clarinet, toba, nu era cu voce pe atunci. Se dansa, copiii se invarteau in roata de-aia, de la balci. Si apoi, seara, mergeam la bal, la carciuma lui Costea. Nu mai e acum, s-a dus. Erau alte vremuri, ehei!"
Barbatul care-mi povesteste toate acestea priveste cu jind, peste gard. Nu se uita spre turla bisericii. Anul asta nu va ajunge la hram, din cauza unei probleme de sanatate, dar inima lui este acolo, in biserica, alaturi de ceilalti.
Po
