Patina timpului. Rafael Nadal si Roger Federer (dreapta) ataca recordurile lui Bjorn Borg (stanga) Vocalize. Cei doi au deschis balul celei de-a 76-a editii a turneului de la Paris cu momente solo
Cristi Petre
Cei mai mari jucatori de tenis ai momentului au facut spectacol in prologul competitiei. Elvetianul, principal favorit pe zgura pariziana, si ibericul, care vizeaza al treilea titlu consecutiv la Roland Garros, au participat la o sesiune de "karaoke". Federer a fredonat celebra melodie a Tinei Turner, "Simply the best". In replica, Rafa a ales ceva mai autohton, slagarul lui Ritchie Valens, "La Bamba". "Ne-am distrat putin, dar, peste cateva zile, lucrurile vor sta altfel. Simt ca sunt in forma", a spus Federer, care l-a invins pe Nadal acum o saptamana, la Hamburg. Atunci, elvetianul s-a impus cu 6-0 intr-un ultim act istoric pe "Rothenbaum", si a intrerupt seria de 81 de victorii consecutive pe zgura a ibericului. "Ma simt excelent", a fost replica pustiului din Manacor. "Am pierdut un meci, nu e mare lucru. Federer a fost fantastic. O sa incep o serie si mai spectaculoasa aici, la Paris", avertizeaza spaniolul.
Nadal a castigat la prima sa participare la Roland Garros, in 2005, egaland performanta, pana atunci unica, a lui Mats Wilander. Ibericul este o adevarata legenda la Porte D?Auteuil, asta desi nu are decat 20 de ani. Nadal vizeaza a treia victorie consecutiva la Paris, succes care l-ar proiecta in istorie. Doar marele Bjorn Borg a reusit mai mult de doua succese la rand pe zgura de pe Philippe Chatrier. Suedezul s-a impus intre 1978 si 1981. Si Federer vizeaza un record detinut de "Ice Man" Borg, cinci titluri consecutive pe iarba de la Wimbledon. Nici romanii nu vor lipsi de la Paris, capitala mondiala a tenisului pana pe 10 iunie. Victor Hanescu este singurul nostru reprezentant pe tabloul principal de