Singurul lucru fierbinte de la "polul frigului romanesc" e credinta in Dumnezeu.
Harghita-Covasna. Doua nume pentru polul frigului romanesc. Doua judete cuibarite in coasta Carpatilor, ca o inima de gheata verde a Romaniei. O inima inghetata, nu doar de suflarea aspra a naturii, ci si de uitarea care bate dinspre tara spre ea. Un singur lucru mai tine acolo de cald: credinta. Sub pojghita de gheata pulseaza fierbinte dorul de Dumnezeu. La focul rugaciunilor din sfintele biserici si manastiri ortodoxe se incalzesc, deopotriva, suflete de romani si maghiari.
In gradina cu stele
Ctitorie a Preasfintitului Ioan Selejan, episcopul si ingerul pazitor al Covasnei si al Harghitei, Manastirea Izvorul Muresului este "perla coroanei", intre lacasurile ortodoxe din Transilvania. Austera pe dinafara, cu ziduri cenusii de cetate medievala, ocroteste intre ele o biserica alba si feciorelnica, asezata in iarba ca o mireasa imbracata in ie romaneasca de nunta. La oarece departare, ca niste straji respectuoase, fac cerc in jurul ei chiliile manastirii si zestrea de acareturi desenate ferm pe un fundal de paduri. Locul pare o gura de rai, in lumina ninsa, de sfarsit de aprilie, incat te astepti sa-ti iasa in carare chiar Dumnezeu. Ba Il si vezi, cateodata, plimbandu-se prin gradina de stele, pe care le aprinde, noapte de noapte, deasupra bisericii. Semn de bine si de speranta, ca locul e sub puterea si paza Lui.
Sfintii din ferestrele cerului
Trei anotimpuri, la Izvorul Muresului e foarte frig. Drept care, in afara de duminici si de marile sarbatori, cand slujbele se tin in biserica manastirii, randuielile monahale (slujbele celor noua ceasuri) se tin in paraclisul cu hramul Sfantului Ioan Botezatorul, altminteri o biserica in toata puterea cuvantului. Inca de la intrare, ochii ti se lipesc de catapeteasma cioplita in lemn de tei,
