Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proprietari europeni pe cota de lapte

Publicat in GAZETA de SUD, luni 28 mai 2007 ·

Deciziile pentru cota de lapte destinate vânzărilor directe şi sosite săptămâna trecută în judeţ vor fi ridicate de toţi proprietarii de vite până joi, apreciază conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR). Pentru distribuirea deciziilor au demarat acţiuni, pe lângă DADR, alte trei instituţii din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, printre care Unitatea pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie şi Oficiul Judeţean pentru Consultanţă Agricolă. Primii care dorit să intre în posesia deciziei sunt proprietarii de exploataţii zootehnice din Milcov şi Coteana, care s-au prezentat în număr mare la primării pentru a-şi ridica documentul.

„Avem semnale că oamenii sunt interesaţi să-şi ridice deciziile şi că autorităţile locale au răspuns pozitiv apelului nostru în a ne sprijini în această acţiune. Apelul rămâne valabil şi acum, astfel încât totul să se termine cu bine şi cât mai repede posibil. Cota de lapte este un drept al omului şi cei care au venituri de pe urma laptelui au înţeles utilitatea acesteia.

Dovadă stă în acest sens şi numărul mare de fermieri care au solicitat cota, din acest punct de vedere Oltul stând foarte bine la nivel naţional“, a declarat Dumitru Niculescu, directorul DADR.

Pentru vânzările directe, cota de lapte a fost solicitată de 23.834 de proprietari de exploataţii zootehnice, din totalul de 25.300 de exploataţii. Pe baza declaraţiilor privind cantităţile de lapte produse şi comercializate lunar, monitorizate de Biroul judeţean al Departamentului pentru administrarea cotelor de lapte, în Olt deciziile au fost solicitate pentru o cantitate totală de 60.567.200 de kilograme de lapte. Cele mai multe au fost cerute de crescătorii de bovine din Scorniceşti (552 de decizii), Vulpeni (484), Coloneşti (427), Osica de Sus (426), Sârbii Măgura (401), Verguleasa (392), Fărcaşele (386), Tia

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Rezultate alegeri prezidențiale 2025. George Simion a câștigat primul tur cu un scor de 41% / Câte voturi a obținut Nicușor Dan în plus față de Crin Antonescu pentru a merge în turul doi

HotNews acum 32 minute
George Simion a câștigat detașat, cu un scor de aproape 41%, primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, liderul și candidatul AUR primind peste 3,8 milioane de voturi. El se va confrunta în turul doi al scrutinului ce va avea loc peste două săptăm

Crin Antonescu și-a recunoscut înfrângerea: Viața merge mai departe

HotNews acum 5 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, și-a recunoscut înfrângerea în fața lui Nicușor Dan, pentru intrarea în turul II. Principalele declarații ale lui Crin Antonescu: Viața merge mai departe, politica merge m

Cum se văd alegerile din România în presa străină: Naționalistul George Simion, fan Trump, câștigă

Mediafax acum 6 ore
Politico are în deschidere articolul dedicat alegerilor din România. Publicația titrează că George Simion, liderul de extremă dreaptă al Alianței pentru Unirea Românilor, ar urma să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale din România, cu pest

Mirel Palada: „George Simion ESTE ca și președintele României”

Gandul acum 4 ore
Într-o ediție recentă a emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, sociologul Mirel Palada a explicat de ce, în opinia sa, George Simion are deja un avantaj hotărâtor în turul al doilea. Palada susține că electoratul PSD nu îl va susține pe Nicușor Dan. Fin

Sorana Cîrstea și Ana Kalinskaia au câștigat titlul în proba de dublu la Turneul de la Madrid

Ziua Constanta acum 9 ore
Perechea româno-rusă Sorana Cîrstea/Ana Kalinskaia a câștigat titlul în proba de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro. Cele două au învins în finală cuplul Veronika Kudermetova (Rusi

Victor Ponta visa „să se bată” cu George Simion în turul 2 | Reportaj

Libertatea acum 4 ore
Victor Ponta era convins în seara zilei de duminică, 4 mai, că va intra în turul 2 al alegerilor prezidențiale alături de George Simion, în ciuda faptului că exit-poll-urile îl plasau pe fostul premier pe locul al patrulea, la ora 21.00, sub Crin An

Atac cu bombă dejucat la concertul susținut de Lady Gaga în Brazilia. Poliția a arestat două persoane

HotNews acum 11 ore
Poliţia braziliană a anunţat duminică că a dejucat un atac cu bombă planificat la concertul istoric susţinut de Lady Gaga, care a atras sâmbătă seară peste 2 milioane de persoane pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, informează Reuters, preluată d

Alegeri prezidențiale 2025. USR: Matematica şi-a făcut treaba. Dar mai avem un mare hop de trecut

HotNews acum 3 ore
USR a transmis, în noaptea de duminică spre luni, un mesaj, după ce rezultatele parţiale arată o finală prezidenţială între George Simion şi Nicuşor Dan: „Mai avem un mare hop de trecut”. „Matematica şi-a făcut treaba. Dar peste două săptămâni mai a

Întrebată pe cine preferă în finală, Crin Antonescu sau Nicușor Dan, Elena Lasconi a spus „pe Brad Pitt”

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, candidata rămasă fără sprijinul partidului său, a primit resemnată primele rezultate ale exit-poll-urilor de după închiderea urnelor, care o arată la doar 3-4% din preferințele alegătorilor. O diferență uriașă față de primul tur al al

UPDATE - Presa internaţională: Rezultatele alegerilor din România sunt urmărite îndeaproape la Bruxelles şi Washington. Victoria lui Simion ar putea izola România în Uniunea Europeană şi NATO

News.ro acum 6 ore
Presa internaţională a început duminică seara să scrie despre rezultatele exit-pollurilor din România, subliniind victoria detaşată a extremistului de dreapta George Simion, fanul lui Donald Trump, şi cursa strânsă pentru intrarea în turul al doilea

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/29°
mar.

13°/23°
mie.

14°/24°
joi

12°/16°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/32°
mar.

11°/15°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
Constanta
acum

lun.

7°/24°
mar.

14°/18°
mie.

14°/18°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

10°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/11°
Timisoara
acum

lun.

9°/26°
mar.

11°/17°
mie.

11°/13°
joi

10°/17°