Daniela Tarciuc, de 37 ani, a decedat la primele ore ale zilei de duminica, 27 mai, in locuinta sa din Racovita. Femeia era cunoscuta cu unele afectiuni medicale, dar nu mai lua tratament de aproape un an de zile. Ea a fost gasita fara suflare de catre familie, care i-a anuntat pe politistii din localitate. La fata locului, agentii de politie au constatat ca femeia nu prezenta urme vizibile de violenta, iar cadavrul a fost transportat la morga Serviciului de Medicina Legala. Ieri, dupa efectuarea autopsiei, dr. Aurelian Savu, medic legist, ne-a spus ca femeia n-a mai avut aer, i s-a facut rau in timpul noptii, iar decesul a fost cauzat de boala de inima. Tot de inima a murit in seara aceleiasi zile si Octavian Lipan din Insuratei, in drum spre Centrul medical din oras. Personalul medical de la aceasta unitate spitaliceasca a anuntat Politia, iar trupul neinsufletit al barbatului a fost transportat la morga pentru efectuarea necropsiei. Ieri, a fost autopsiat si cadavrul unui tinar de 20 ani, Constantin Baierel, cu domiciliul in localitatea Perieni, judetul Vaslui, care a fost gasit inecat in zona Vadeni, cit si cel al lui Stefan Cozma, de 75 ani din satul Perisoru. "Batrinul a cazut dintr-un cires si a suferit o fractura complexa a cutiei craniene, a fost transportat initial la spital pentru acordarea primului ajutor medical, dar nu a mai putut fi salvat", am aflat de la dr. Aurelian Savu, medic legist.
Daniela Tarciuc, de 37 ani, a decedat la primele ore ale zilei de duminica, 27 mai, in locuinta sa din Racovita. Femeia era cunoscuta cu unele afectiuni medicale, dar nu mai lua tratament de aproape un an de zile. Ea a fost gasita fara suflare de catre familie, care i-a anuntat pe politistii din localitate. La fata locului, agentii de politie au constatat ca femeia nu prezenta urme vizibile de violenta, iar cadavrul a fost transportat la morga Serviciului de Med