In vacarmul declaratiilor, al analizelor si a comentariilor provocate de rezultatul referendumului, s-a trecut cu o neproductiva seninatate peste o luare de pozitie ce, cu siguranta, spune o multime de lucruri interesante despre ce se intampla azi, dar, mai ales, ce se va intampla de maine in PNL.
Este vorba de apelul lui Ludovic Orban, presedintele organizatiei Bucuresti, care, sustinut in unanimitate de liderii filialei, a cerut conducerii centrale a partidului sa abandoneze guvernarea si sa treaca pe bancile opozitiei. Cererea dlui.
Orban, primita cu stupoare la nivelul biroului executiv al PNL, a fost pusa in discutia delegatiei permanente, care s-a grabit sa o respinga cu o larga majoritate, singurul vot in favoarea opiniei sustinuta de ministrul Transporturilor fiind cel al lui Vlad Moisescu, nimeni altul decat seful grupului de consilieri a premierului Tariceanu.
Pentru oricine urmareste cu o minima atentie scena politica, episodul consumat in urma cu putine zile nu poate fi interpretat decat ca lovitura de gong care anunta maiestuos schimbarile radicale ce vor avea loc intr-un partid ce astazi mai este condus de C. P. Tariceanu. Pentru cat timp? Infinit mai putin decat isi imagineaza acesta.
Principala calitate a lui Ludovic Orban este atasamentul neconditionat fata de Dinu Patriciu. Asta nu inseamna, Doamne fereste, ca dl. Orban nu gandeste singur; ca nu are puncte de vedere care il reprezinta cu varf si indesat; ca nu descopera in jurul lui o multime de oameni pe care ii pretuieste, si o alta multime fata de care nutreste o adanca aversiune.
Nimic din ceea ce e omenesc nu lipseste din firea ”omului cu chitara”; ceea ce ii da insa, pana la urma, o nota cu totul aparte este precizia cu care rezoneaza exact pe aceeasi lungime de unda cu dl. Patriciu.
Nu ne permitem sa punem in discutie si s
