Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pediştii leneşi, ţinuţi la secret

Publicat in GAZETA de SUD, marți 29 mai 2007 ·

După ce i-a urecheat pe unii consilieri locali şi vicepreşedinţi ai PD Craiova pentru neimplicare în campania pentru referendum, conducerea judeţeană a democraţilor strânge acum rândurile.

Preşedintele PD Dolj, senatorul Radu Berceanu, şi-a nuanţat ieri acuzaţiile la adresa anumitor membri ai partidului, spunând că a dorit doar să le atragă atenţia. „N-aş vrea ca Organizaţia Municipală să se culce pe laurii victoriei, pentru că votul de la referendum se datorează simpatiei populaţiei pentru Traian Băsescu, nu pentru că s-au zbătut ei în campania electorală. Eu m-am referit la cele două categorii (consilieri locali şi vicepreşedinţi PD Craiova - n.r), urmând ca Organizaţia Municipală să tragă concluziile după analiza pe care o va face“, a spus Berceanu, refuzând să numească măcar una dintre persoanele care nu s-au implicat în campanie.

Preşedintele PD Dolj a declarat sâmbătă, la Consiliul Local de Coordonare al PD pentru alegerea preşedintelui democraţilor craioveni că sunt consilieri locali, vicepreşedinţi ai Organizaţiei Municipale care nu prea ştiu că a fost referendum. „La ultimele alegeri eu am tăiat de pe lista de consilieri. Am tăiat atunci şi o să tai şi acum“, s-a exprimat atunci Berceanu.

Organizaţii mici, rezultate mari

Nu numai preşedintele pediştilor doljeni a evitat să pronunţe numele vreunei persoane vinovate de indiferenţă faţă de referendum. Secretarul general al PD Dolj, Gelu Vişan, a declarat că, deşi diferenţa din Dolj faţă de media pe ţară nu este mare, deranjant este faptul că Doljul se situează sub această medie.

„Am făcut o analiză şi a reieşit că sunt diferenţe mari între localităţi cotate ca organizaţii puternice şi care s-au chinuit, iar altele, aşa cum este cazul comunei Galicea Mare, au reprezentat o surpriză plăcută, având o proporţie de 89% pentru Traian Băsescu, sau Bucovăţ şi Rast, unde pr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 56 minute
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum o ora
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 2 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 5 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°