Curtea de Apel Bucuresti va decide, in 19 iunie, daca va suspenda judecarea contestatiei liderului PC, Dan Voiculescu, fata de decizia CNSAS ca acesta ar fi facut politie politica. Avocatul liderului PC, Sergiu Andon, a declarat jurnalistilor ca a fost ridicata o exceptie de neconstitutionalitate privind dreptul la imagine si dreptul de a fi ales a lui Voiculescu, ca urmare a deciziei CNSAS.
Intr-o conferinta de presa, Voiculescu a a reluat criticile la adresa presedintelui Traian Basescu. In opinia sa, seful statului trebuie sa fie judecat "dupa fapte, nu doar dupa vorbe". Liderul conservatorilor a mai precizat ca "alegerile anticipate ar fi solutia corecta pentru politica romaneasca". Voiculescu a declarat ca presedintele Basescu ar trebui sa-si asume guvernarea si ca PC nu va face parte dintr-un guvern initiat de seful statului.
Anul trecut, CNSAS a decis ca liderul conservator a facut politie politica, semnand mai multe note informative cu numele de Felix. Avocatul lui Voiculescu, deputatul Sergiu Andon, declara atunci ca decizia CNSAS de a respinge contestatia liderului PC este "neintemeiata si raspunde unor comenzi politice".
Voiculescu a atacat aceasta hotarare in instanta, iar procesul a inceput la 15 ianuarie 2007, la Curtea de Apel Bucuresti. Rezolvarea contestatiei a fost amanata pentru 20 martie, apoi pentru 29 mai.
De fiecare data, liderul conservator a declarat ca, daca instanta va hotari ca a facut politie politica, va urma gestul Monei Musca si va demisiona din Parlament.
In august, anul trecut, Colegiul CNSAS a respins contestatia facuta de presedintele PC la decizia privind colaborarea cu fosta Securitate.
Curtea de Apel Bucuresti va decide, in 19 iunie, daca va suspenda judecarea contestatiei liderului PC, Dan Voiculescu, fata de decizia CNSAS ca acesta ar fi facut politie