Autoritatea Veterinara va trimite Comisiei Europene un set de norme de igiena si de etichetare pe care taranii trebuie sa le respecte pentru a vinde alimente oriunde in tara, iar prevederea care restrictiona comercilizarea doar pe raza judetului va fi anulata, dupa aprobarea regulilor de catre CE. "Noi am negociat la Bruxelles pe aceasta tema si vom transmite un set de norme de etichetare si de igiena, pe care, daca micii producatori le respecta, vor putea vinde oriunde.
Normele ar trebui sa garanteze siguranta si trasabilitatea alimentului si vor fi elaborate dupa consultari cu patronatele si alti reprezentanti din domeniu", a declarat pentru Mediafax presedintele Autoritatii Nationale Sanitar- Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatis.
El a adaugat ca, dupa ce Comisia va exprima un punct de vedere asupra normelor, ordinul care limiteaza vanzarile micilor producatori de branza sau de alte alimente doar la raza judetului de provenienta va fi modificat. In prezent, ordinul nu se aplica, existand o derogare de la prevederi pana la jumatatea lunii iulie.
"Nu pot estima cand vor fi transmise normele la Bruxelles, pentru ca nu stiu cum vor merge consultarile cu patronatele, dar, daca transmiterea lor sau raspunsul de la CE se va prelungi dupa data pana la care exista derogarea vom prelungi aceasta derogare", a spus Roatis. Autoritatea Veterinara a emis, la inceputul acestui an, un ordin care stabilea ca micii producatori de carne de pasare, lapte, branza, oua, miere (produse alimentare de origine animala) pot vinde produsele numai in judetul de provenienta.
Prevederea ar fi trebuit sa intre in vigoare la 18 ianuarie, dar, in urma protestelor din partea reprezentantilor producatorilor, aplicarea normei a fost amanata cu sase luni. Autoritatea a emis o serie de alte acte normative, care au fost contestate de firmele din ind