Despre un autobuz foarte apetisant care "vine sau nu vine, daţi-mi un răspuns, să ştiu că există şi mi-ar fi de-ajuns". Iţi zicem noi, dragă Corina, că nu e de-ajuns. Domnilor şi domnilor, urcarea! Dar, mai intăi, aşteptarea.

Stimaţi aşteptători, iată, autobuzul face la dreapta şi, in acest moment, il privim cum se indreaptă inspre staţia de autobuz, ne aflăm, iată, la bordul unui Mercedes extrem de apetisant şi ne ţinem, iată, chiar in acest moment, de bara din dreapta noastră, şi incă de o bară de sus şi ne sprijinim, iată, cu tot corpul de bara din faţa noastră, că ne cerem şi scuze dacă e, iată, in acest moment Mercedesul s-a pus in mişcare, el merge şi merge incă foarte lin, ca o trotinetă pe un asfalt fără gropiţe, pune o frănă bruscă, trupurile noastre toate/ se apleacă peste poate (iată, că facem şi rime in acest moment), nu-i nimic, injurăm şi mergem mai departe, noi inaintăm incet şi lin către viitor şi punct. Vom reveni in direct.

CUM E. Da, şi deci aşa. Un miros excelent de sebum amestecat cu medicamente răzbate, iată, chiar in acest moment, din capul domnului aşezat in faţa noastră pe scaun, nu-i nimic, ne indreptăm ochii şi sufletul către fereastra deschisă, mă rog, un fel de-a spune, aceasta este un gemuleţ, nu o fereastră, iţi dai seama, deci nasurile noastre.... ăăă.... sufletele noastre, desigur, domnilor şi domnilor, se apleacă inspre gemuleţul zgărcit cu aerul, ne curge machiajul de pe faţă, nu-i nimic, lasă, că e bine, in staţie la Mihai Bravu nu se mai ajunge niciodată pentru că e coadă la semafor şi maşinile sunt multe, iar timpul e prea scurt pentru nişte maşini atăt de multe, nu-i nimic, o servietă ne impunge prietenos in genunchi, ei şi ce, un domn politicos comentează că se asfixiază şi ce minte a avut primarul ăla să ia, cităm, porcăriile astea de autobuze, am incheiat citatul, că n-are aer să respire, e drept, ce-i d