“Libertatea” a vandut, in medie pe zi, pe luna martie 2007, 310.000 exemplare. E un record aproape absolut, cred ca din vremurile cand Ion Cristoiu tiparea (!) 600.000 de exemplare, cu “Evenimentul zilei” cu bulina rosie si “Evenimentul zilei” cu bulina albastra, defuncta editie de pranz.
Exista doua atitudini pe care le putem avea fata de acest cvasi-record. In primul rand, eternul “unde o sa ajungem, dom’le?”, care e ineficient si, in plus, nu tine cont de faptul ca, eventual, am si “ajuns” acolo. Protestele de amanta parasita ale incertilor ziaristi de quality in fata tabloidizarii mi se par ridicole.
Nu numai “Libertatea”, onorabilizata de un editor elvetian, prea putin suspect de jocuri politice, si de abordarea in general relaxata pe care o are fata de subiecte, arata acest lucru. Mai exista si ascensiunea lipsitului de orice proptele Dan Diaconescu, care, in ciuda oprobriului public, a ajuns cel mai vizionat realizator de talk-show din Romania. Asta-i situatia, asadar.
De aceea, eu cred ca mai recomandabila e o a doua raportare la problema. Ea nu-mi apartine integral, dar mi-o asum. La inceputul anului, am fost la Sofia, in chip de invatacel la un seminar numit Tehnici de Cercetare Media. Acolo am cunoscut un prof ungur, pe nume Miklos Sukosd.
De ce sa mint, ma asteptam la o critica a tabloidizarii, dar in loc de asta, Sukosd a inceput sa ne explice ca lucrurile cu adevarat interesante pentru oameni sunt de cautat in tabloide. E motivul pentru care presedintele Basescu danseaza din buric la Pro TV sau Bill Clinton canta la saxofon in fata camerelor TV. Dar nu numai atat.
Surprinzator, “Familia Vijelie” are un corespondent leit la Budapesta, tot un reality show clona dupa The Osbournes, tot cu un manelist rom in locul lui Ozzy. Manelele, de altfel, dau inconjur Balcanilor, sub forma de cialga (in Bulga
