Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legumele şi fructele, o piaţă de 700 milioane de euro

Publicat in Adevarul, miercuri 30 mai 2007 ·

Sezonul cald şi preţurile relativ scăzute la care se vând aceste produse încurajează consumul Piaţa fructelor şi legumelor proaspete a crescut în ultimii ani pe fondul Sezonul cald şi preţurile relativ scăzute la care se vând aceste produse încurajează consumul Piaţa fructelor şi legumelor proaspete a crescut în ultimii ani pe fondul îmbunătăţirii puterii de cumpărare, însă avansul a fost susţinut mai degrabă de importuri, deoarece producţia locală a consemnat un ritm de creştere mai lent. Potrivit unui studiu al firmei de consultanţă Visionwise, în anul 2006, valoarea totală a pieţei s-a ridicat la peste 700 milioane de euro. Sectorul de fructe şi legume proaspete deţine o pondere mai mare din totalul producţiei agricole faţă de media Uniunii Europene. În acelaşi timp, producţia este mult mai fluctuantă ca în Uniunea Europeană, cel mai probabil pe fondul lipsei unei strategii de dezvoltare a sectorului. "Producţia locală este una foarte fragmentată, venind în proporţie de 95% de la gospodării private şi numai 5% de la ferme şi companii", spune Tudor Montescu, consultant în cadrul Visionwise. Importurile cresc de la an la an La rândul său, Aurel Tănase, preşedintele patronatului din domeniu, Prodcom - Legume Fructe, consideră că pe piaţa românească tendinţa este de orientare a consumului către legumele şi fructele produse pe plan local, produse considerate cu gust natural. "Furnizorii de legume fiind reprezentaţi, în principal, de sere şi solarii, au profitat de condiţiile climatice ale anului, producţia fiind mai timpurie, cu costuri ceva mai mici putând face totuşi faţă concurenţei în principal din Turcia", a declarat pentru "Adevărul" Aurel Tănase. El a adăugat că, în prezent, producţia românească de legume acoperă peste 70% din consum, în timp ce pentru fructe procentul este de sub 20%. Pe de altă parte, analiza Visionwise arată că importurile de legume au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Ora 12 - peste 2 milioane de români şi-au exprimat votul la urnele din ţară şi din străinătate

Mediafax acum 28 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 55 minute
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Şoşoacă, scandal la vot. S-a filmat în cabina de vot. Poliţia verifică

Mediafax acum 21 minute
Incident electoral anunţat în Bucureşti, de data aceasta având-o ca protagonistă pe senatoarea Diana Şoşoacă. Aceasta ar fi făcut un videoclip în timp ce era în cabina de vot de la Secţia 6, încălcând astfel regulile electorale.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 39 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Cutremur azi, 24 noiembrie, cu magnitudinea 4,1, în zona seismică Vrancea

Libertatea acum 55 minute
Duminică, un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs în zona seismică Vrancea, potrivit INFP.

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum 55 minute
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 3 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Kelemen Hunor: „România are nevoie de un PREȘEDINTE protector” – Mesajul candidatul UDMR după ce și-a exercitat dreptul de vot

Gandul acum o ora
Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) și candidat al formațiunii pentru funcția de președinte al României, și-a exercitat, duminică, dreptul de vot la secția de votare din localitatea sa natală, Cîrţa, județul Har

Călin Georgescu la iesirea din secția de vot: Am votat pentru cei umiliți

NapocaNews acum 34 minute
„Nu am votat pentru mine, ci pentru cei umiliți, care simt că nu contează în această lume. Votul nu e doar un simbol al democrației, e credință în oameni”, a spus Georgescu, conform postului Antena 3 CNN. „Vreau să apăr linia neamului, uniți putem a

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Vremea

București
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°