Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANI, sub lupa Comisiei Europene

Publicat in Romania Libera, miercuri 30 mai 2007 ·

In urma evaluarii din iunie, s-ar putea sa scapam de clauza de salvgardare, nu insa si de monitorizarea Comisiei Europene in privinta combaterii coruptiei la nivel inalt. seful Departamentului de Afaceri Europene (DAE), Adrian Ciocanea, spune ca, in ciuda faptului ca rapoartele intermediare ale expertilor europeni sunt intr-o "nota pozitiva", "este posibil ca monitorizarea sa continue". Fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei, nu crede ca va fi activata clauza de salvgardare in iunie. "Se va continua monitorizarea pe Justitie si probabil va mai fi un raport in toamna, asta deoarece trebuie sa se vada in mod practic cum functioneaza Agentia Nationala de Integritate pana atunci", ne-a spus Macovei.

Referitor la ANI, in urma informatiilor contradictorii de luni cu privire la existenta sau nu a unei scrisori de la comisarul european pe Justitie, Franco Frattini, ieri a venit si clarificarea. Purtatorul de cuvant al comisarului, Friso Roscam Abbing, a declarat la RFI Romania ca "vicepresedintele CE, Franco Frattini, nu a trimis o scrisoare cu privire la ANI nici ministrului Justitiei si nici altcuiva. Este foarte clar ca nu a existat o astfel de scrisoare". Oficialul european a precizat ca "pana la inceputul lunii iulie cel tarziu" CE va finaliza rapoartele de evaluare privind stadiul progreselor inregistrate de Romania in toate cele patru domenii monitorizate, unul dintre acestea fiind ANI. "Analizam totul pana in cel mai mic detaliu: amendamentele adoptate in ultimul moment de Senat, inclusiv ordonanta de urgenta propusa de ministrul Justitiei." Pe de alta parte, a mai spus Abbing, raportul nu se axeaza numai pe ANI, ci si pe celelalte angajamente pe care Romania trebuie sa le indeplineasca. In legatura cu acest aspect, seful DAE, Adrian Ciocanea, a declarat ca Romania a primit o scrisoare de avertizare de la CE pentru nenotificarea a 156 de directive, cel ma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Întâlnire Zelenski-Macron în grădina Ambasadei Franţei la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu omologul său francez Emmanuel Macron la Vatican, sâmbătă după-amiaza, în marja funeraliilor Papei Francisc, în pofida faptului că Palatul Élysée dăsea asigurări că şeful statului francez nu s

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – UTA Arad 3-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia UTA Arad, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Sibienii au avuyt prima ocazie a meciului, prin Robert Popescu, în minutul 17, oaspeţii au răspuns prin şutul de la

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Grindeanu: Încep lucrările la primul pod peste Prut construit, după Revoluţie

Ziarul Financiar acum 34 minute
Sâmbătă au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei, finanţat prin fonduri europene. Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârşitul anului viitor construcţia podului

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 55 minute
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Bolojan, după decizia judecătorului de la Ploieşti privind anularea unei decizii a CCR: Trebuie să pună pe gânduri la modul serios sistemul de justiţie / Nu facem decât să afectăm speranţa în societatea românească, în statul român, într-o lume mai bună

News.ro acum 55 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan crede că decizii ca cea a judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, care a anulat o hotărâre a Curţii Constituţionale, trebuie atent analizate de sistemul de justiţie pentru că ”nu fac decât să compromită justi

Putin i-a spus lui Witkoff că este pregătit de negocieri directe cu Ucraina ”fără nicio condiţie prealabilă”, anunţă Kremlinul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus emisarului american Steve Witkoff, într-o întâlnire la Kremlin, vineri, că este pregătit să negocieze o soluţie a Războiului din Ucraina ”fără nicio condiţie prealabilă”, anunţă sâmbătă un purtător de cuvânt

Donald Trump, Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron și Keir Starmer au avut „o întâlnire pozitivă” la Roma, anunță Palatul Elysée

Gandul acum 2 ore
Președintele Emmanuel Macron, liderul Volodimir Zelenski, Donald Trump și Keir Starmer, premierul Regatului Unit, au avut „o întâlnire pozitivă”, desfășurată la Vatican, în contextul funeraliilor Papei Francisc, care au avut loc sâmbătă, 26 aprilie,

Băiat de 14 ani, la spital după ce s-ar fi aruncat de la etaj, în Bucureşti/ El s-ar fi aflat în locuinţă împreună cu tatăl său, părinţii fiind divorţaţi

News.ro acum 2 ore
Un băiat de 14 ani a fost transportat la spital, sâmbătă, după ce s-ar fi aruncat de la etaj, în Sectorul 4 din Bucureşti. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. Surse judiciare spun că adolescentul se afla în locuinţă îm

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/16°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

18°
sâm.

12°/18°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/21°
dum.

7°/15°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°