Catalin Mihuleac Exista o hiba care-l coboara pe cunoscutul prozator si jurnalist Ioan Grosan in ochii unui receptor cu sensibilitate si cu bun gust. Concret, ne referim la totala lui lipsa de compasiune pentru animalele domestice si pentru suferintele acestora la taiere, carenta care-l tine departe pe Grosan de categoria marilor umoristi ai lumii, de la Cehov la Dickens.

Neintelegand si neacceptand noile norme de sacrificare a animalelor, norme impuse de Uniunea Europeana si devenite obligatorii odata cu integrarea Romaniei in marea fratie continentala, Grosan se revolta intr-un pamflet publicat de un saptamanal: "Taranul nu numai ca trebuie cu gingasie, cu tandrete si infinit tact, sa imobilizeze sa anestezieze si sa ucida porcul (mielul) fara a-i cauza vreo suferinta, de parca l-ar trece nu in cuptor sau la afumat, ci de-a dreptul in Nirvana..."

Autorul, neizbutind sa-si escamoteze cruzimea, nu are cunostinta, sau poate ca are cunostinta dar nu-i pasa, ca la nivel planetar functioneaza o "Declaratie universala a drepturilor animalelor", consfintind tratamentul civilizat de care trebuie sa beneficieze necuvantatoarele. In acest document se notifica, la unul din primele puncte, ca sacrificarea animalelor, atunci cand se impune, sa fie infaptuita fara a le pricinui acestora suferinta.

De asta data, ironia sa este cu totul nepotrivita, semanand cu o cravata in culori tipatoare, purtata la o ceremonie funerara. Pentru ca Uniunea Europeana i-a confiscat taranului si dreptul de a instraina carnea animalului sacrificat, el trebuind "s-o consume numai si numai in cadrul gospodariei", consecintele devin tragice pentru Grosan: "Adio fete frumoase pe care le momeam acasa cu impecabila toba..."

Tonul zeflemitor al lui Grosan se poate intoarce usor intoarce impotriva lui. Cititorul are tot dreptul sa se indoiasca de frumusetea unor fete car