Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu a cerut schimbarea guvernului şi alegeri anticipate

Publicat in GAZETA de SUD, joi 31 mai 2007 ·

Muştruluindu-i în prima fază pe cei 322 de parlamentari, care au eşuat în demersul lor de a-l demite, preşedintele României a subliniat necesitatea schimbării guvernului şi a organizării de alegeri parlamentare.

Preşedintele Traian Băsescu s-a adresat ieri după-amiază Camerelor reunite ale parlamentului. În discursul său de aproape o jumătate de oră, şeful statului s-a referit mai întâi la eşecul înregistrat de cei 322 de parlamentari în demersul lor de a-l demite, soldat cu pierderea de timp şi de bani pentru organizarea referendumului din 19 mai.

„Într-o democraţie europeană, un asemenea scor electoral ar fi declanşat imediat demisia guvernului“

„Pe 19 mai, poporul român s-a manifestat la urne. Peste şase milioane din cele opt milioane de cetăţeni care şi-au exercitat votul mi-au reconfirmat încrederea lor. 75% dintre alegători îl sprijină pe preşedinte, pentru că sprijină, de fapt, agenda de modernizare a statului român. Într-o democraţie europeană, care funcţionează normal, un asemenea scor electoral ar fi declanşat imediat demisia guvernului şi organizarea de alegeri anticipate“, a spus Băsescu. Preşedintele a socotit că trei sferturi din parlamentari au susţinut demiterea sa, iar trei sferturi dintre români au votat împotriva demiterii, situaţie care denotă „o prăpastie“ între votul din 2004 şi situaţia actuală din parlament: „Cei pe care îi reprezentaţi în urma alegerilor din 2004 v-au dat un vot de blam (...) Este inadmisibil ca voinţa poporului să rămână captivă între interesele politicienilor“.

Şeful statului consideră că este nevoie de o nouă elită politică, iar aceasta să îi reprezinte cu adevărat pe români. De aceea, preşedintele Băsescu a arătat că „există o singură soluţie onestă: demisia guvernului şi alegerile anticipate“.

Cele nouă obiective

Traian Băsescu a propus nouă obiective pent

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 58 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 2 ore
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 5 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°