Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Mă legau cu un lanţ de gât şi de mâini"

Publicat in Adevarul, joi 31 mai 2007 ·

Aceasta este mărturia lui Andrei, un băieţel de 12 ani din Argeş, după ce a fost agresat de nenumărate ori de părinţi O statistică a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Aceasta este mărturia lui Andrei, un băieţel de 12 ani din Argeş, după ce a fost agresat de nenumărate ori de părinţi O statistică a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş relevă că, în acest judeţ, numai în primele trei luni ale anului în curs, 101 copii au fost abuzaţi de propriii părinţi. În acest context, psihologii vorbesc despre formele extreme pe care le-a căpătat violenţa exercitată de părinţi asupra copiilor. Andrei este doar unul dintre cei 101 copii agresaţi în familie. Copii bătuţi cu bâta, legaţi cu lanţul de gât sau înfometaţi! Psihologii de la Centrul de evaluare şi primire în regim de urgenţă din Piteşti ne-au prezentat câteva cazuri dramatice de micuţi abuzaţi: fraţi ciuruiţi de purici şi subnutriţi, lăsaţi să moară de foame de către părinţii alcoolici; o fetiţă căreia, în loc de lapte, mama îi dădea ţuică pentru a o adormi; un băieţel pe care părinţii l-au bătut până când l-au băgat în spital; o altă fetiţă pe care tatăl a încercat să o violeze… "Mulţi ajung să creadă că merită să fie bătuţi. Când ajung să-şi întemeieze şi ei o familie, au tendinţa de a se comporta cu aceeaşi violenţă pe care au primit-o de la părinţi, cu toate că experienţa dureroasă prin care au trecut ar trebui să-i determine să reacţioneze contrar tratamentului primit. Tocmai de aceea, copiii agresaţi de astăzi pot deveni agresorii de mâine", consideră psihologul Alexa Preda de la Centrul de evaluare şi primire din Piteşti. "Mă bătea mama care m-a făcut" Pe Andrei l-am găsit la Centrul de evaluare şi primire în regim de urgenţă din Piteşti. A fugit de acasă în urma bătăilor crunte pe care le primea de la părinţii alcoolici. Ţinut în lanţuri şi înfometat, Andrei este şi acu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari

Mediafax acum 4 ore
Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari cu investiţia în Northvolt. Colosul american de investiţii este al doilea cel mai mare acţionar al producătorului suedez de baterii care a depus în această săptămână cererea de faliment,

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°