De la "Intrarea trenului in gară" a fraţilor Lumière, lumea s-a văzut ca intr-o oglindă. Oamenii au dat năvală in cinematografe, intrebăndu-se: "Cine-i mai frumoasă, viaţa sau filmul?". La alţii a biruit filmul. La noi (mama ei de viaţă!) a biruit viaţa. Din sărăcie sau ignoranţă s-au inchis multe cinematografe. In spatele ochilor deschişi ai spectatorilor s-a stins proiectorul viselor.
De la "Intrarea trenului in gară" a fraţilor Lumière, lumea s-a văzut ca intr-o oglindă. Oamenii au dat năvală in cinematografe, intrebăndu-se: "Cine-i mai frumoasă, viaţa sau filmul?". La alţii a biruit filmul. La noi (mama ei de viaţă!) a biruit viaţa. Din sărăcie sau ignoranţă s-au inchis multe cinematografe. In spatele ochilor deschişi ai spectatorilor s-a stins proiectorul viselor.
Pănă nu demult, ieşirea la cinematograf era un eveniment aşteptat şi dorit. Bucureştiul era perceput ca un oraş fermecător şi graţie puzderiei de săli de cinema ce-i animau panoramic viaţa de urbe. Copii fiind, auzeam cum tineri mai mari cu 10-15 ani decăt noi veneau cel puţin o dată pe lună in Capitală, special pentru a merge la film. Se intorceau şi povesteau celor de acasă cu lux de amănunte ce filme au văzut, indemnăndu-i pe docilii ascultători să le calce pe urme. Fiind un pelerinaj strict cinefil, nu ştiau din Bucureşti decăt Bulevardul, Parcul Cişmigiu şi zona Gării de Nord, unde mai funcţionau alte trei cinematografe: "Dacia", "Feroviar" şi "Griviţa". Unde mai pui că era o adevărată aventură să intri in sală. Trebuia să iei bilet de la prima oră a dimineţii, să stai la cozi interminabile sau să apelezi la descurcăreţii speculanţi care-ţi vindeau biletul cu mult peste preţul de casă.
Azi, acolo unde altădată viaţa clipocea pe pănză, s-a lăsat bezna. Negrul traiului de zi cu zi a invins lumea colorată a filmului. Suntem mai săraci cu un vis, cu o speran
