- Diverse - nr. 104 / 31 Mai, 2007 De curand am stat de vorba cu un veteran de razboi. Au facut-o si altii, au consemnat cate ceva din cutremuratoarea istorie traita din acea perioada. De fiecare data cand am ocazia sa ascult relatari traite din partea veteranilor de razboi, se evidentiaza doua aspecte clare. Pe de o parte, societatea inca nu este suficient de educata sa acorde respectul, cinstea cuvenita acestei categorii de oameni care au trait un cosmar, pentru ca generatiile urmatoare sa duca o viata mai buna. Pe de alta parte, aceasta istorie nescrisa peste cativa ani se va pierde definitiv. Nu s-a obosit nimeni, nicio organizatie nu si-a asumat sarcina sa inregistreze aceste relatari, pentru ca, apoi, sa editeze volume de carti. Iata cum "aurul" se scurge incet, dar sigur, printre degete... Intr-o casa din localitatea Cristesti l-am intalnit pe domnul Ioan Sampalean, ajuns la varsta de 86 de ani. Discutam la umbra, pomilor din gradina sa, pe o caldura torida. Consemnez din relatarile sale. Amintiri dureroase, triste, care pot fi sintetizate, in cele din urma, astfel: "Orice ar fi, dar asta sa nu mai fie..." O fata trista, dezamagita, o durere ascunsa… "In anul 1941 m-am refugiat in Sighisoara. Nu a fost in sensul romantat al notiunii, mai degraba ca forma de supravietuire. In Cetatea Sighisoarei se eliberau certificatele de refugiat. In scurt timp am plecat tot in refugiu, la Timisoara, de unde am fost incorporat in luna februarie a anului 1942, in Regimentul 5 - vanatori -Timisoara, unitate de armament greu, de unde am si plecat pe front. Inainte de aceste evenimente, am lucrat la CFR Cluj. Pe front am avut un traseu lung de parcurs. La data de 1 noiembrie 1943 am cazut prizonier la Balsoi Bolgrad din Peninsula Crimeea. Acolo am trait un adevarat cosmar. Am ajuns sa slabesc de la 80 de kilograme la 40, dar eram inca bine, am fost cotat de "categoria intaia" s