Nu, nu e vorba despre eticheta de pe un produs care anunta/prezinta brand-ul producatorului. Este vorba despre eticheta care se pune – cu voie sau fara voie – pe produsul-carte si este legata de continutul acestuia. in cazul nostru, F&F. Si despre brand-ul care este, de fapt, al editurii. Ce vinde, pina la urma? Eticheta sau brand-ul? Ce are importanta pentru cititor? Dar pentru editor? Conteaza ce vrea editorul? Sau conteaza ce vrea librarul? Cine hotaraste, practic?
inainte de ’89 erau doua etichete care au devenit, pentru iubitorii de F&F, brand-uri: „Colectia de Povestiri Stiintifico-fantastice“ si Colectia „Fantastic Club“ a Editurii Albatros. Fanii cautau acea revista, cautau acele carti.
Dupa 1990 a aparut Colectia „Nautilus“ a Editurii Nemira, prima colectie importanta de F&F – si singura, pina azi, care a avut un rol major in crearea unui brand: Nemira (evident, ramin cu comentariile in domeniul F&F). Poate, in ultimii doi ani, si Colectia „fiction.ro“ de la Tritonic sa fi ajuns la o notorietate comparabila, fanii F&F avind serioase dificultati acum in a raspunde cu promptitudine la intrebarea „care este cea mai tare colectie F&F?“.
Si sint bune cele doua exemple pentru a ilustra intentia si perceptia. in anii ’90, pe cartile din Colectia „Nautilus“ aparea sigla SF. Era facuta publica intentia de a scoate carti SF, adresate fanilor genului. Eticheta SF aplicata cartilor era explicita. Dupa relansarea colectiei, numele acesteia apare pe coperta a IV-a, insotit de genul in care editorul incadreaza cartea: science fiction sau fantasy. Din nou explicit.
„Fiction.ro“ de la Tritonic nu are nimic explicit, dar dupa primele carti cititorii au perceput-o ca pe o noua colectie F&F. Poate lipsa de intentie a editorului in a eticheta cartile ca fiind F&F a avut la baza fenomenul disiparii genurilor (science fiction si fantasy), ames
