Fostul dublu campion mondial de Formula 1, Mika Hakkinen, a declarat, ieri, că pilotul Kimi Raikkonen a greşit când a plecat de la echipa McLaren Mercedes la Ferrari. În momentul de faţă, McLaren Mercedes conduce atât în clasamentul piloţilor, cât şi în cel al constructorilor, în timp ce Ferrari pierde teren. „Raikkonen a greşit când a plecat la Ferrari. Eu l-aş fi sfătuit să rămână la McLaren, deoarece ştiam că va avea probleme la Ferrari. Lupta pentru titlul mondial este echilibrată, iar Kimi are prea mult de recuperat în condiţiile în care monoposturile sunt apropiate ca valoare. Îi urez mult succes şi sper ca situaţia să se schimbe în favoarea lui”, a spus Hakkinen.
După cinci etape disputate în acest sezon, Kimi Raikkonen ocupă locul patru, cu 23 de puncte, fiind devansat de piloţii formaţiei McLaren Mercedes, Fernando Alonso şi Lewis Hamilton, ambii cu câte 38 de puncte, şi de coechipierul său, Felipe Massa, cu 33 de puncte. Pe de altă parte, FIA a decis ca McLaren să nu fie sancţionată pentru modul în care piloţii Fernando Alonso şi Lewis Hamilton s-au comportat la Marele Premiu al statului Monaco. Forul de specialitate a condus o anchetă, în urma acuzaţiilor conform cărora Hamilton i-ar fi permis lui Alonso să câştige cursa pentru ca acesta să îşi întărească poziţia de lider în clasamentul piloţilor. În urma anchetei s-a stabilit că nici unul dintre cei doi piloţi, care au terminat cursa pe primele două locuri, nu a trişat. (D.R.)
Fostul dublu campion mondial de Formula 1, Mika Hakkinen, a declarat, ieri, că pilotul Kimi Raikkonen a greşit când a plecat de la echipa McLaren Mercedes la Ferrari. În momentul de faţă, McLaren Mercedes conduce atât în clasamentul piloţilor, cât şi în cel al constructorilor, în timp ce Ferrari pierde teren. „Raikkonen a greşit când a plecat la Ferrari. Eu l-aş fi sfătuit să rămână la McLaren, deoarece ştiam că va av