Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buxifan, o nouă premieră a Teatrului Colibri

Publicat in GAZETA de SUD, joi 31 mai 2007 ·

„Regalul poeziei pentru copii“, „Parada personajelor din poveşti“, „Show-ul păpuşilor“, „Aventurile lui Habarnam“ şi „Buxifan“ vor transforma pentru patru zile Craiova în tărâmul poveştilor, al personajelor de basm, al fantaziei.

Spectacole de excepţie, personaje de vis, actori celebri care le vor da viaţă, poveşti cu Feţi-Frumoşi, cu copii şi pentru copii, în Minifestivalul „Sărbătoarea prichindeilor“, care îşi va deschide porţile astăzi, la ora 17.00, în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă. Actori ai Naţionalului craiovean, ai Teatrului Colibri, dar şi ai trupei Drăgulescu vor da naştere „Regalului poeziei pentru copii“. Invitat va fi şi „Puricele astronaut“, cu ale lui poveşti reunite sub această titulatură, purtând semnătura regretatului Patrel Berceanu. E Ziua Copilului şi din nou Craiova se va transforma în tărâm de basm. Piaţa Teatrului Naţional va găzdui de la ora 10.00 parada celor mai îndrăgite personaje de poveste. Le vor urma, câteva ore mai târziu păpuşile cu „Show-ul păpuşilor“, într-un spectacol al Teatrului de păpuşi din Montana, Bulgaria. „Vinovaţi“ vor fi scenaristul Teodora Galabova, regizorul şi scenograful Doriana Vasileva. Şi dacă porţile cetăţii basmelor se vor închide după acest spectacol, a doua zi le va deschide Habarnam, la Teatrul Liric, de la ora 11.00. Îi vor ajuta unii dintre cei mai renumiţi actori ai Teatrului Odeon, Cătălina Mustaţă, Rodica Mandache, Dorina Lazăr, Marius Stănescu, Pavel Bartoş, Ionuţ Kivu, Paula Niculiţă, Dana Voicu, Mircea Constantinescu, Gabriel Pintilie, Ana Maria Moldovan, Adriana Trandafir, Mugur Arvunescu, Romulus Chiciuc, Ioan Batinaş, Marian Lepădatu şi Laurenţiu Lazăr. Ajutor de nădejde le va fi regizorul Alexandru Dabija, scenograful Constantin Ciubotariu. Şi din nou păpuşile vor veni cu al lor show, numai că de această dată în chioşcul fanfarei din Parcul „Romanescu“, de la ora 17.00.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia fostei gimnaste Gina Gogean

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Fosta mare gimnastă Gina Gogean (45 de ani) și-a pierdut mama într-un accident auto.

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 37 minute
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 2 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 2 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 32 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Scholz se ține tare. Respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Ziare.com acum 43 minute
Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa. "Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrările de armament făcute

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 6 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°