Probabil ca ne va fi dat inca mult timp de-acum incolo sa bijbiim prin fumul gros lasat in urma de discursurile populiste din campania ce a precedat referendumul din 19 mai. Si ne va fi cu atit mai greu sa ne limpezim, cita vreme nu vom renunta sa privim prin ochelari de cal realitatea politica si vom continua sa recurgem la dubla masura pentru a explica inexplicabila incoerenta si inconsistenta a clasei noastre politice. Pentru ca nimic durabil nu se poate construi – in materie de strategie politica si nu numai – daca nu recunoastem ca birna din ochii nostri este un handicap mult mai mare decit paiul din ochii celuilalt.
Ceea ce mi se pare inadmisibil intr-o tara integrata in structurile UE este efortul de-a dreptul gretos al „curtenilor“ presedintelui de a scuza orice derapaj al celui care ocupa – vremelnic – scaunul de la Cotroceni. Nici logica si cu atit mai putin bunul-simt nu mai functioneaza atunci cind vine vorba de a gasi motivatii pentru gesturile si replicile inacceptabile ale unui presedinte care pare din ce in ce mai convins ca intruchipeaza insasi vointa lui Dumnezeu pe pamint. Printr-o ciudata contaminare lingvistica, functia prezidentiala se confunda in viziunea avatarului autohton al lui Arturo Ui cu o misiune providentiala. Atit de providentiala, incit adversarii demonizati strategic pina in ziua referendumului devin, peste noapte, potentiali parteneri politici, scopul urmarit fiind, de fapt, unul singur: inlaturarea de la guvernare a PNL, cu orice pret.
Dublul discurs, dubla masura sint, in Romania, la ordinea zilei si le regasim nu doar in interventiile reprezentantilor partidelor politice (ale caror criterii variaza, previzibil, in functie de interesele punctuale), ci si, mult mai grav, in rindul jurnalistilor si in societatea civila.
Un fenomen ciudat a luat amploare in ultima jumatate de an, iar consecintele s
