Foto: Cotidianul
Satenii din Nisiporesti - Neamt stau de citeva luni cu ochii pe Vatican, asteptind ziua cind Veronica Antal, consateanca lor, va deveni oficial sfinta a Bisericii Catolice.
Au inaltat o catedrala in locul bisericutei vechi, unde insusi Sfintul Parinte va tine slujba cea mare, de canonizare. Nici nu se indoiesc ca tocmai din satul lor se va ridica in calendarul catolic al doilea sfint roman, dupa Ieremia Valahul.
Numai ca, daca Valahul a trait pe vremea lui Mihai Viteazul si a fost canonizat in 1983, Veronica Antal a fost contemporana cu multi dintre noi. Rude ale ei si oameni care au cunoscut-o inca traiesc.
La Vatican nici nu s-ar putea decide in alt fel. Veronica Antal chiar a fost o sfinta si asta o stiu cel mai bine ei, credinciosii din Nisiporesti, care asa ii si spun: Sfinta Veronica.
Mai traiesc in sat multi care au cunoscut-o, traiesc si rude - o sora, un frate, cumnatul, nepoti, veri...
Oameni pe la 60-70 de ani, care cind erau mici s-au jucat cu Veronica, au fost colegi la scoala din sat, au cintat impreuna la serbari si in corul bisericii, au plins la moartea ei infioratoare, de cutit, si care acum, la batrinete, au de trecut o incercare nemaiintilnita:
aceea de a avea un sfint dintre ei, cind pozele de familie devin obiecte de cult, cimitirul - loc de pelerinaj, iar amintirile trec din gura lor direct in cartile bisericesti.
In seara de 23 august 1958, Veronica a plecat la Halaucesti impreuna cu grupul de prietene unde, a doua zi, avea loc administrarea Sf. Mir. Facea zilnic drumul acesta.
In adolescenta ar fi vrut sa se calugareasca, dar comunisti desfiintasera toate congregatiile catolice, drept pentru s-a calugarit, cumva, in particular: a facut juramint de feciorie si a inceput sa traiasca, in „civilie“, asemenea unei maicute.
A dou
