Emil Ioan Pop, directorul general al companiei Rehau Polymer, filiala locala a grupului german Rehau, spune ca anul trecut vanzarile de sisteme de reducere a energiei termice au fost cele mai dinamice dintre toate produsele companiei.
Rehau Polymer estimeaza pentru anul acesta o crestere de doua cifre (two-digit) a cifrei de afaceri fata de anul precedent, pana la circa 55-60 de milioane de euro, pe fondul cresterii lucrarilor de infrastructura si a proiectelor rezidentiale.
"In primul trimestru am realizat o crestere de 50% a vanzarilor, insa aceasta cifra nu poate fi estimata pentru tot anul. In primele trei luni au fost devansate lucrarile datorita conditiilor climaterice foarte bune, dar bugetul alocat constructiilor pentru anul acesta va ramane probabil acelasi. Asadar, pe intreg anul, cresterea pietei de constructii va fi cea estimata la finele anului trecut, de circa 25-30%", spune Pop. Rehau Polymer a realizat anul trecut o cifra de afaceri de circa 49 de milioane de euro, in crestere cu 45% fata de anul precedent.
Potrivit lui Pop, cererile pentru surse de energie alternativa, precum sisteme de panouri geotermale, panouri solare sau sisteme de incalzire/racire prin pardoseala au crescut puternic anul trecut si acelasi ritm este estimat si pentru anul acesta.
"Anul trecut au crescut, cu mult peste estimari, cererile pentru surse de energie alternativa, precum sistemele de panouri geotermale, panouri solare sau sisteme de incalzire/racire prin pardoseala. Cresterea a fost chiar mai dinamica decat cea de la tubulatura sau profile din PVC", a declarat Pop. Reprezentantii companiei nu au dorit sa precizeze ce ritm de crestere au inregistrat anul trecut. Datorita cererii puternice de materiale de constructii, fabrica pe care Rehau o detine la Sibiu a lucrat la circa 90% din capacitate, in trei schimburi.
Daca produsele