Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu "rupe" tot pentru anticipate

Publicat in Cancan, joi 31 mai 2007 ·

Razboi. Probleme pentru fiecare tabara politica: Basescu nu poate provoca anticipatele dorite, iar PSD si PNL sunt in cadere libera, ceea ce va amplifica scandalul politic la cote nemaiintalnite

Bogdan Tiberiu Iacob

Traian Basescu a ajuns ca Birlic in "Doua loturi": stie ca e la un pas de un castig urias, dar nu gaseste biletul, pentru a-l recupera. Un sondaj de sertar efectuat de IMAS si prezentat beneficiarilor in preziua referendumului acrediteaza cifre care il scot din minti pe presedinte, pentru ca anticipatele i-ar veni acum manusa, dar nu le poate provoca nici in ruptul capului.

In sondajul IMAS, PD a ajuns la 52% (procent care se regaseste si intr-un alt recent sondaj, al CSOP), in timp ce PSD are 12,7%, PNL-10%, PRM- 8,7%, PNG-8,5%, UDMR-5%, iar PLD-3,1%. Luni seara, dupa intalnirile cu partidele politice, Basescu a avut o a doua intrevedere cu liderii PD, de taina de aceasta data, in care s-au dezbatut datele acestui sondaj si necesitatea arzatoare pentru PD de a profita de momentul de maxima ascensiune, determinand anticipatele. Presedintele este extrem de nervos pentru ca nu reuseste sa forteze debarcarea guvernului, iar nervii si i-a varsat, partial, pe democrati, maturand cu unii pe jos, pe motiv ca au luat prea in serios ceea ce trebuia sa fie doar o capcana politica, adica ideea aliantei la guvernare cu PSD.

S-a discutat pe larg despre sansele motiunii de cenzura ale PD, care va fi depusa in zilele urmatoare, concluziile fiind sumbre: abia daca se vor strange semnaturile necesare validarii ei, necum sa mai si treaca la vot. Cu toate acestea, Basescu este ferm hotarat sa faca tot ce este omeneste posibil pentru a forta caderea Guvernului, pentru ca stie ca PD nu va putea sa atinga un prag de incredere mai mare decat in momentul actual. Ceea ce inseamna ca singura solutie care ii mai ramane pentru a-i lua gatul premierului

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 41 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 12 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°