Democraţii au depus ieri după-amiază, la Camera Deputaţilor, moţiunea de cenzură "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece!". Documentul a fost însoţit de o listă cu 116 semnături ale Democraţii au depus ieri după-amiază, la Camera Deputaţilor, moţiunea de cenzură "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece!". Documentul a fost însoţit de o listă cu 116 semnături ale parlamentarilor PD, PLD, independenţi şi ai minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară. Preşedintele Camerei, liberalul Bogdan Olteanu, a anunţat, la scurt timp după înregistrarea documentului, că vicepreşedintele liberal-democraţilor, senatorul Gheorghe Flutur (foto), a iscălit de două ori. Olteanu a spus că, din acest motiv, moţiunea nu poate fi înregistrată întrucât nu are numărul legal de semnături şi că o va returna iniţiatorilor. "În urma verificării condiţiilor de valabilitate ale acestei moţiuni, potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a Regulamentului reunit, am decis şi, în urma consultării cu preşedintele Nicolae Văcăroiu, să restitui acest text grupurilor parlamentare ale PD, întrucât nu se întruneşte numărul necesar de semnături", a spus Olteanu. Din tabel reiese că fostul ministru al agriculturii a semnat o dată în dreptul numelui Gheorghe Flutur şi a doua oară în dreptul celui de Flutur Gheorghe.
Din acest motiv, liderii PD Emil Boc şi Adriean Videanu şi-au anulat conferinţa de presă dedicată prezentării textului, pe care o anunţaseră pentru după-amiaza zilei de ieri. După mai multe ore de ezitări, Boc şi Videanu au făcut totuşi o declaraţie publică şi au susţinut că ceea ce s-a întâmplat a fost o eroare şi vor corecta cauzele ei. Pe lista de susţinători ai moţiunii, a apărut însă în ultima clipă numele deputatului independent, fost PRM, Nati Meir. Boc a susţinut că în aceste condiţii moţiunea îndeplineşte cerinţele procedurale şi va putea fi depusă astăzi sau luni.