Preşedintele Consiliului Judeţean a blocat pentru moment vânzarea Spitalului şi a cerut un control de la Ministerul de Interne pentru a verifica deciziile Primăriei. „Puteţi fi siguri că Mârzescu va rămâne spital”, a replicat primarul
Scandalul vânzării Spitalului Mârzescu continuă. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat, ieri, că nu va dispune scoaterea la licitaţie a Spitalului Mârzescu până când lucrurile nu vor fi clare din punct de vedere juridic. „Asta, deşi hotărârea noastră este legală, iar cea a Consiliului Local este ilegală, deoarece o hotărâre referitoare la patrimoniu se ia cu două treimi din numărul aleşilor”, spune Căncescu referitor la decizia aleşilor municipali de a anula actul de donaţie din 1940 către Casa de Sănătate. El a ţinut să îl contrazică pe primarul George Scripcaru care a lansat ideea că viitorul Spital Judeţean care se construieşte la Hărman va fi unul privat. „Este o idee falsă, acesta va fi un spital judeţean şi va fi administrat de noi, de Consiliul Judeţean”, a mai spus sursa citată.
Control de la MIRA
Căncescu a cerut ca hotărârile luate de cele două instituţii în cazul Spitalului Mârzescu să fie cercetate de juriştii Ministerului Internelor şi reformei Administrative (MIRA) pentru că „nu cred eu că domnul prefect după ce a ajuns funcţionar public s-a decolorat politic”. Controlul va fi făcut pe actele emise de Consiliul Judeţean în ceea ce priveşte Spitalul Mârzescu, dar şi pe deciziile consilierilor locali în legătură cu RIAL şi CET, liberalii şi democraţii braşoveni acuzându-se că ar avea interese „ascunse” în aceste zone.
„Să se ocupe Consiliul Local de spitale”
Căncescu s-a arătat nemulţumit de faptul că primarul George Scripcaru a propus o altă locaţie pentru Spitalul Clinic Universitar de la Hărman, anume în Ghimbav. „Cei de la Institutul