Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Atenţie mare la sloveni!"

Publicat in Adevarul, vineri 1 iunie 2007 ·

Fostul internaţional Adrian Ilie avertizează că şi în urmă cu şase ani Slovenia a eliminat România după ce a pornit cu şansa a doua în barajul pentru Campionatul Mondial din 2002 Fostul internaţional Adrian Ilie avertizează că şi în urmă cu şase ani Slovenia a eliminat România după ce a pornit cu şansa a doua în barajul pentru Campionatul Mondial din 2002 Adrian Ilie a trăit pe gazon dezamăgirea produsă de pierderea calificării la CM 2002. "Cobra" este de părere că, în urmă cu şase ani, s-a încheiat un ciclu la echipa naţională, în timp ce acum, selecţionata traversează punctul culminant al acestei generaţii. - Care este diferenţa între cele două "duble" cu Slovenia, jucate la o diferenţă de şase ani? Au fost mult mai importante dublele din 2001. Dacă treceam de ei, ne calificam. Dar şi acum sunt destul de importante pentru că avem nevoie de puncte. Cred că echipa noastră are şanse mari să scoată maximum de puncte, dar trebuie să fie atenţi. - Cum vezi echipa Sloveniei din prezent? Acum slovenii sunt mai slabi, dar să nu uităm că şi în 2001 Slovenia era mult sub România. Ne-au învins însă pentru că au fost disciplinaţi tactic şi au avut mult noroc. Ţin minte că în deplasare, au dat două goluri norocoase, iar la Bucureşti, au înscris la singurul şut pe poartă. La fel joacă şi acum, deci trebuie atenţie mare. - Se poate spune că acel eşec din 2001 a rupt ceva la echipa naţională? Da, atunci s-a terminat o perioadă foarte bună. A fost prima ratare a unei calificări şi de atunci nu am mai prins niciun turneu final. Atunci a fost finalul unui ciclu, cel mai bun din istoria echipei naţionale. Acum este apogeul acestei generaţii, aşa că este obligatorie o calificare. Rezultatele înregistrate în această campanie de calificare demonstrează că suntem pe drumul cel bun. "Sunt dator faţă de Steaua" - Când începi treaba în noua funcţie de manager general al Stelei? Deoc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum o ora
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum 2 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum o ora
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

Vreme neobișnuit de rece la finalul lunii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Contrast termic puternic în următoarea lună. După două săptămâni cu temperaturi mult sub normal și ger în special în sud, vremea se va schimba radical în martie, când termometrele vor urca peste valorile obișnuite ale perioadei în toată țara. Meteor

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

SUA vor să-i facă pe plac lui Putin, iar capacitatea de apărare a europenilor este „slabă”, afirmă Volodimir Zelenski într-un interviu

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns faptul că Statele Unite, care doresc să deschidă discuţii cu Rusia, vor să îi facă „pe plac lui Putin” şi a descris capacitatea de apărare a Europei ca fiind „slabă”, într-un interviu difuzat luni

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 2 ore
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-5°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°