Nici bunele si nici relele, dupa cum se stie, nu-si gasesc totdeauna plata sau rasplata in timpul vietii. "Am facut numai bine si uite de ce nenorociri am parte" - iata o fraza des auzita la necaz si de multe ori completata, tot la necaz, cu o alta fraza, in oglinda: "A facut numai rau si uite ce noroc are! ". Delicata problema a "intoarcerii" binelui sau a "pedepsirii" raului in timpul vietii impricinatului ma duce cu gandul la nevoia de plata si/sau rasplata cerute pe loc, la nerabdarea cu care, muritori fiind si fara prea mare credinta, am vrea sa "incheiem conturile" acum si aici, uitand ca, de pilda, in Vechiul Testament, viata numara sute de ani, timp suficient pentru judecata faptelor. Acum, acele multe sute de ani se raspandesc pe cateva generatii si nu avem nici un motiv sa credem ca, daca viata noastra este mai scurta, timpul de deliberare al Judecatorului s-ar fi micsorat si el.
In tarile anglo-saxone, bancile au inventat creditul cu rambursare... postmortem. Bancile sunt inventive, imagineaza tot felul de "produse bancare" care de care mai stranii, toate ghidate insa dupa principiul "Iau facandu-ma ca dau". De dat, dau, dar abilitatea cu care stiu sa-ti ia, cu dobanda, fireste, banii inapoi se perfectioneaza necontenit.
Dupa nenumarate studii, la care si-au dat mana sociologi, psihologi si specialisti in marketing bancar, s-a constatat ca mare parte dintre persoanele in varsta suporta greu panda si presiunile mostenitorilor. Uneori cu efecte tragice. Hartuiala permanenta, tratament rau, crima. Asa ca s-a inventat "creditul cu rambursare postmortem". Adica panditul batran, care "nu mai moare odata!", cum deseori auzi din partea preaiubitilor mostenitori, poate merge frumusel la banca, fara sa-si anunte in prealabil urmasii, si poate cere un imprumut care sa nu depaseasca 60% din valoarea bunurilor sale mobile si imobile, imprumut pe care il
