Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săndoi, în faţa celui mai greu meci

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 1 iunie 2007 ·

Primul joc al echipei naţionale de tineret a României din preliminariile Campionatului European 2009 este şi cel mai dificil din grupă. Trupa lui Emil Săndoi va întâlni în această seară (ora 21.45 - TVR 2), la Brest, reprezentativa similară a Franţei, principala favorită la calificare. Tricolorii nu au mai participat la un turneu final din 1998, când România a fost gazda competiţiei, iar Săndoi speră ca de data asta Keşeru şi ceilalţi jucători din generaţia sa să profite de ultima lor şansă de a ajunge la Europenele de tineret.

Palmaresul confruntărilor dintre cele două echipe este net favorabil francezilor, care nu au cunoscut gustul înfrângerii, în cele şase dueluri cu românii înregistrându-se trei victorii şi trei rezultate de egalitate, meciuri în care „cocoşii“ au marcat zece goluri şi au primit doar trei. Primul joc a avut loc pe 31 mai 1980, în cadrul turneului internaţional de la Toulon, francezii impunându-se cu scorul de 2-0. Ultimele două întâlniri s-au consemnat în 2001, în barajul pentru calificarea la turneul final al CE, ambele câştigate de Franţa, 1-0 la Bucureşti şi 4-0 la Brest.

Selecţionerul Emil Săndoi are însă un palmeres pozitiv de când a preluat naţionala de tineret, cinci victorii, un egal şi o înfrângere, golaveraj 10-5, şi aşteaptă ca elevii săi să facă un meci mare în Franţa, în faţa unei echipe cu nume mult mai sonore în lot. Vedeta naţionalei „Hexagonului“ este mijlocaşul lui AC Milan, Yoann Gourcuff, însă şi ceilalţi componenţi ai lotului au experienţa evoluţiilor în Ligue 1, la echipe precum Lyon, Bordeaux, PSG, Rennes, Sochaux sau Monaco. Norocul tricolorilor, dacă se poate spune aşa, este că antrenorul Guy Stephan a rămas fără şase jucători de bază, Domenech convocându-i la echipa mare pe Nasri, Benzema, Diarra, Diabi, Briand şi Sagna, pentru ultimii doi fiind prima apariţie în lotul fostei campioane mondiale şi europene. P

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 2 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk

Cancan acum o ora
Doliu în lumea artistică din România! Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, s-a stins din viață la doar 48 de ani. Potrivit unor surse apropiate de familia cântărețului, în urmă cu doar câteva ore, acesta a suferit un accident vascular cerebral (AVC)

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 3 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Ministerul Apărării: Belgia va creşte în 2025 contribuţia cu trupe la Grupul de luptă al NATO de la Cincu

News.ro acum 36 minute
Oficiali ai Armatei Române şi ministrul Apărării din Regatul Belgiei, Ludivine Dedonder, au vizitat, joi, trupele belgiene din cadrul Grupului de Luptă al NATO de la Cincu, judeţul Braşov. S-a discutat despre situaţia de securitate din zonă şi întîr

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 5 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 41 minute
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum o ora
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Ilie Bolojan, despre posibila sa candidatură la prezidențiale: „O spun foarte deschis”

HotNews acum 39 minute
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan a afirmat joi că nu îşi doreşte o candidatură la alegerile prezidenţiale şi că cele patru partide proeuropene care au intrat în noua legislatură ar trebuie să „discute deschis” despre un candidat comun. „Cred c

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°