Săptămîna aceasta la Cannes a fost un regal pentru filmul românesc, Cristi Mungiu a primit unul dintre cele mai rîvnite premii, un Palme d'Or, pentru filmul său, 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, concurînd cu regizori de marcă cu experienţă redutabilă în materie de film, iar regretatul regizor Cristian Nemescu a cîştigat premiul la secţiunea Un Certain Regard, cu pelicula California Dreamin', singurul său lungmetraj avîndu-l în distribuţie şi pe Armand Assante. Dincolo de succesul propriu-zis, binemeritat al tinerilor regizori români, această dublă spectaculoasă are semnificaţia relansării cinematografiei autohtone în circuitul filmului de artă european, amintind de momentul Liviu Ciulei. Dacă actorii români îşi fac tot mai simţită prezenţa în filmele unor regizori mari, a venit timpul ca regizorii români să-şi revendice un loc distinct, prestigios, acel loc de unde te poţi face ascultat. Aceste premii aduc cu ele şi o anumită privire, a noului val de tineri regizori români. Într-un fel, acest succes la Cannes separă apele, iar fondurile pentru film, atîtea cîte sunt, ar trebui direcţionate către regizorii tineri, cu proiecte viabile şi nu spre pompierii cinematografiei, gen Sergiu Nicolaescu, cu superproducţii de carton. În ceea ce-l priveşte pe Cristian Nemescu, nu ne putem decît imagina o carieră prodigioasă, dispariţia acestuia înscrie filmul într-un orizont de posibilitate ce nu va fi niciodată explorat. Pînă la intrarea acestor filme în circuitul românesc m-aş opri la mediu-metrajul, Marilena de la P7 (2006), care a fost selecţionat în secţiunea "Semaine de la critique" la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în 2006. Acest prim film - atenţie filmul este o producţie independentă realizată în primul rînd prin investiţia lui Cristian Nemescu cu sprijinul MEDIA PRO PICTURES şi a lui Andrei Boncea - anunţă un regizor capabil să decanteze aurul din noroi. Ave