In general, marile festivaluri isi pregatesc din timp editiile cu cifre rotunde, pentru a le da mai multa stralucire. Se spune ca e o politica general valabila de a scadea nivelul (artistic al) festivalului cu 1-2 editii precedente, pentru a pune mai mult in valoare editia "jubiliara", ceea ce uneori se confirma, alteori nu. Oricum, editia de anul acesta - cu numarul 60 - a Festivalului de Film de la Cannes a fost caracterizata prin mai multe nume mari in competitia oficiala decat anul trecut. Glamour doar in parte atins, caci multe filme ale "greilor" cinematografiei mondiale au dezamagit. Fie s-au prezentat cu filme bune in sine, dar mai slabe in comparatie cu altele precedente din filmografia proprie; fie s-au prezentat cu filme de-a dreptul slabe. In prima categorie intra filmele lui Wong Kar-Wai (My Blueberry Nights), David Fincher (Zodiac), Kim Ki-Duk (Breath), Gus Van Sant (Paranoid Park, care a obtinut un premiu special decernat cu ocazia editiei 60 a festivalului), Ulrich Seidl (Import Export), Fatih Akin (Auf den anderen Seite - premiul de scenariu), Lee Chan-Dong (Secret Sunshine)…, precedate, la fiecare regizor in parte, de titluri mai bune. In cea de-a doua - Emir Kusturica (Promise Me This), Alexandr Sokurov (Alexandra), Carlos Reygadas (Stellet Licht)…, cu filme aproape de neprivit. N-au lipsit insa si surprizele foarte placute din Competitia Oficiala, iar una din ele a fost Persepolis - debut in lung-metraj de animatie al regizoarei de origine iraniana Marjane Satrapi si al francezului Vincent Paronnaud. Filmul e povestit la persoana I si e bazat pe experientele personale ale regizoarei. Nascuta in Iran in 1969, a trait Revolutia Islamica din 1979 si a vazut o dictatura (a sahului) inlocuindu-se cu alta inca si mai rea, cu urmari tragice asupra rolului femeii in societate. Pleaca apoi in Austria, la studii, si revine in Iran la sfarsitul anilor 1980 p