”Taina” a aparut in octombrie 2006. In cateva saptamani, bittmanii vandusera 10.000 de discuri. Rotonul le da repede ”discul de aur”. Mai trece o vreme, da frunza in copaci, ingalbeneste coperta pe rafturile Divertei si in luna mai se trambiteaza izbanda: 20.000 de unitati vandute. Deci, disc de platina.
Serbat cu fast, fursec, presa si blitz-uri, ”ce faci, pisi?”, ”bine, fato!”. Dan Bittman zambeste rusinat in poza. Realizeaza ca 20.000 e cifra falimentului unei industrii care n-a fost niciodata Industrie.
In 2003, Holograf vindea din ”Pur si simplu” 230.000 de unitati. Oricat de slabe ar fi compozitiile de pe ”Taina” e imposibil ca prabusirea sa poarte doar vina celor cinci baieti, vinovati in mare parte de aglomeratia din maternitatile anilor ‘90, ‘90 si ceva.
Hai, si 2000! Epileptica, industria muzicala da vina pe piraterie, DC++, baietii cu burta din fata de la Unirea, Nero Burning ROM. Au de la cine sa se inspire: presa scrisa care-si justifica picajul prin ”imoralitatea si impostura blogurilor”.
Artistii n-au fost niciodata multumiti de casele de discuri. ”Patronii caselor incurajeaza pirateria!”, ”Nu declara toate vanzarile ca sa nu ne plateasca drepturile de autor” - erau injuraturile-refren ale castei compozitorilor si interpretilor.
Dar oricat ar fi fost de mahnitzi pe producatori, nicicand artisitii nu s-au gandit ca industria care n-a fost niciodata Industrie va ajunge la statutul de butica.
Un non-stop de cartier care vinde tigari (nici alea mai scumpe de 50 de mii pachetul) si gama Frutti Fresh (nici gand Coca Cola sau Pepsi!) si tine deschis tot timpul pentru ca noaptea se vand bine prezervativele (nu Durex, nu Love Plus, ci alea rusesti nebranduite, cu miros de cauciuc de tractor).
Candva discul de platina se dadea la 100.000 de bucati vandute. Astazi ajunge sa convingi
