Modul in care s-a purtat presedintele Traian Basescu pe data de 19 mai cu Andreea Pana, o ziarista insistenta si provocatoare de la televiziunea Antena 1, a fost dezamagitor. Confiscarea telefonului si folosirea unei expresii cu conotatie rasista ("tiganca imputita") nu sunt fapte de demnitatea unui presedinte de stat, fie el si suspendat. Este drept ca presedintele si-a cerut scuze publice si i-a trimis un buchet de flori jurnalistei. Este drept, de asemenea, ca pot fi invocate unele circumstante atenuante: hartuirea la care a fost supus Traian Basescu de catre unii ziaristi, presiunea politica si mediatica prin care a trecut in ultimele saptamani, faptul ca expresia incriminata a fost rostita de presedinte intr-o conversatie privata si intr-un spatiu privat etc. Infinit mai grav este cand unii politicieni folosesc in mod public remarce rasiste. N-am sa dau un exemplu banal, pe C.V. Tudor, ci unul surprinzator: editorialul semnat de Adrian Severin, Epopeea frustratilor (Ziua, 2 august 2005), in care fostul ministru de Externe sustinea ca, de regula, "conducatorii alogeni", precum "tatarul Basescu", "isi lasa tarile in ruina". Si totusi, atat gestul presedintelui Basescu, cat si vorbele rostite de domnia sa sunt total inadecvate pentru un presedinte de tara. M-am ocupat in studiile mele de clisee verbale cu caracter rasial. In cartea Imaginea evreului in cultura romana am intitulat un capitol chiar Jidan murdar, jidan imputit. Aceasta veche si tenace prejudecata nu-l priveste numai pe evreu, ci pe "strain" in general. Este o problema de receptare a alteritatii la nivelul mentalitatii populare, conform principiului "cel diferit miroase diferit". Un principiu aberant, dar persistent de-a lungul secolelor. Anticii spuneau ca murdaria "celuilalt" pute, iar cea proprie miroase frumos (lat. stercus alterius cuique male olet). Distanta dintre "noi" si "ceilalti" ar fi cea d