Cand eram scolar, invatatorii si profesorii m-au invatat sa fiu mandru de tara in care ma nascusem. Lectiile de istorie, de geografie sau de literatura erau in asa fel gandite, incat sa-mi inoculeze sentimentul ca sunt cel mai norocos om din lume, prin apartenenta la neamul lui Decebal si Stefan cel Mare.
Ajunsesem pana acolo incat credeam ca romanii sunt cei mai viteji, harnici si cinstiti locuitori ai Planetei. Pe romani ii batuseram prin siretlicuri doar de daci stiute, pe turci ii casapiseram prin mlastinile si vaile ascunse ale patriei, pe lesi nu mai vorbesc, iar pe nemti asijderea. Primirea cravatei rosii de pionier, ca rasplata pentru rezultatele deosebite la invatatura si purtare, a reprezentat certitudinea emotionanta a descendentei mele legendare. Ce privilegiu, ce incantare pentru puiul de leu daco-roman! Mai tarziu, aveam sa aflu ca "Stima noastra si mandria, Ceausescu-Romania!", si iarasi ma umflasem in pene ca bravul nostru carmaci era ombilicul Pamantului, omul in absenta caruia China si URSS ar fi pierit intr-un razboi inutil, sau ca SUA si URSS ar fi deschis cutia nucleara a Pandorei. De cate ori il vedeam pe "fiul cel mai iubit al poporului" plimbat cu onoruri regesti prin falnicele cancelarii euro-atlantice, eram sigur ca apartin natiei alese de bunul Dumnezeu, in clipa Sa de gratie suprema. Si ce, nu Vuia si Coanda inventasera zborul mecanic, nu Eminescu era marele poet universal, nu Mihai Viteazul reusise sa ne adune pe toti muntenii, moldovenii si ardelenii la un loc, sub nasul arogant al celor doua Imperii - Otoman si Habsburgic - atotputernice?
Cu trecerea anilor, cu osebire a vremilor, sistemul meu axiologic s-a prabusit zgomotos si iremediabil, caci Decebal nu fusese decat un sinucigas din lasitate, iar Stefan cel Mare un fustangiu notoriu (pana si denumirea deocheata a asezarii moldave Cepelnita aminteste de o astfel de aventur
