Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marele Zid Chinezesc, în competiţia pentru Noile şapte minuni ale lumii

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 1 iunie 2007 ·

Marele Zid Chinezesc a intrat în competiţia celor zece finaliste pentru titlul Noile şapte minuni ale lumii, care urmează să fie votate de milioane de oameni din întreaga lume. După cum informează site-ul crienglish.com, organizatorii acestui eveniment de amploare au anunţat că mai mult de 45 de milioane de persoane au votat pe internet. Participanţii au avut de ales şapte noi minuni ale lumii dintr-o listă care cuprinde 21 de edificii şi monumente istorice.

Potrivit ultimelor date făcute publice, în topul preferinţelor votanţilor sunt următoarele: Marele Zid Chinezesc, Acropole din Grecia, vechea aşezare maiaşă Chichen Itza din Mexic, Coloseumul din Roma, Turnul Eiffel din Paris, ruinele incaşe de la Machu Picchu, aşezarea Petra din Iordania, monumentul Stonehenge din Marea Britanie şi Taj Mahalul din India. Ideea de a stabili Noile şapte minuni ale lumii i-a venit unui regizor elveţian, pasionat de istorie. Bernard Weber s-a gândit să pună în aplicare această idee în anul 2001, după ce statuile gigantice ale lui Buddha din Bamyan, Afganistan, au fost distruse de talibani. Weber spune că elaborarea listei cu monumentele „candidate“ la acest titlu reprezintă o ocazie extraordinară să ne reamintim evoluţia civilizaţiilor lumii şi să apreciem mai mult moştenirea culturală pe care am primit-o.

Consiliul Noilor şapte minuni ale lumii este prezidat de fostul director general al UNESCO, profesorul doctor Federico Mayor, iar membrii acestuia au restrâns „aria de căutare“, lăsând pe listă doar 21 de finaliste, monumente cu cele mai multe voturi primite. Rezultatele finale vor fi anunţate în mod oficial pe 7 iulie 2007, în capitala Portugaliei, Lisabona.

Marele Zid Chinezesc a intrat în competiţia celor zece finaliste pentru titlul Noile şapte minuni ale lumii, care urmează să fie votate de milioane de oameni din întreaga lume. După cum informează site-ul c

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 26 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 36 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 20 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 50 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 46 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°