Ştim, din păcate, prea puţin despre diversele mode culturale care au determinat răspîndirea unor prenume în lumea românească modernă. Fenomenul e totuşi universal: în ultimele două secole, literatura, teatrul, muzica (spectacolul de operă, canţoneta, romanţa), apoi filmul şi spectacolele de televiziune au contribuit foarte mult la răspîndirea unor nume de botez. În plus, artele, alături de şcoală, au făcut să sporească şi circulaţia unor nume legate de miturile istorice naţionale. Pe lîngă numele atribuite din raţiuni tradiţionale (nume augurale, numele sfîntului protector din zilele apropiate naşterii, numele transmis prin familie - de la părinţi sau bunici -, numele naşului), s-au răspîndit tot mai mult numele "estetice" şi evocatoare.
În literatura română, există cîteva mărturii (comice) ale influenţei miturilor istorice în onomastică. Cea mai cunoscută e probabil relatarea ironică din Cronica de Crăciun a lui Caragiale, în care copiii lui Caracudi şi ai gentilei sale soţii Florica - "eminenta profesoară de istorie" - primesc, pe rînd, în ordinea naşterii, numele Traian, Decebal (prestigiul maxim aparţinînd mitului fondator), Aurelian (ţinînd de moda latinistă a numelor romane), apoi Mircea şi Dan (nume semnificative pentru reînvierea romantică a trecutului medieval); în aceeaşi linie istorică, fetiţele primesc numele necalendaristice Despina şi Kiajna (grecesc şi slav). Tot la Caragiale, într-o Cronică de joi, e prezentată dezbaterea comică în jurul alegerii numelor a doi nou-născuţi gemeni: "Eu iau întâi cuvântul şi într-o cuvântare pe atât de elocventă, pe cât e de erudită, propun să se boteze copiii: Castor şi Polux. Această propunere e combătută cu multă vervă de lăuză, care susţine că numele acestea mitologice se obicinuiesc numai la cânii de vânat, cel mult la pseudonime literare, iar nu la creştini". Propunerea următoare beneficiază de presti
