Nu are niciun fel de legatura cu religia. Poate doar merele il dau de gol. Si numele - Adam & Eva.
Prima data l-am vazut de la aproape un kilometru departare. Parea un hotel ca oricare altul, poate chiar un pic prea neinteresant, asa, verde si mare, fara terase sau palmieri, un cub cu ferestre colorate. Ma "obisnuisem" deja cu resorturile intinse pe multe hectare, cu zeci de piscine, sute de sezlonguri, sute de camere, de vile, de restaurante si asa mai departe.
Acele resorturi de cinci stele din Antalya, unde totul e ultra-all-inclusive. Priveam la Adam & Eva de pe malul Marii Mediterane si singurul lucru care ma intriga erau ferestrele. Se vedea cum se schimba lumina in camere, cumva haotic, dar si foarte captivant. Iar la parter, culorile parca fugeau dintr-o parte in alta a salii. Am intrebat ghidul, dar raspunsul a fost nesatisfacator - "Vei vedea. E o surpriza". Imi plac misterele, iar Adam & Eva devenise o obsesie in cele cateva zile in care am stat chiar la resortul de langa, Club Voyage Belek. Luminile erau hipnotice.
Abia in a treia zi de vacanta l-am vazut. De aproape nu mai era doar verde. Puteam sa vad acum ca tot hotelul este imbracat in frunzulite artificiale. Inca de la intrare, niste pomi stilizati (care se voiau meri) incadrau peretii, atat in exterior, cat si in interior.
"Ai grija sa nu dai cu capul de pereti", mi s-a spus. Ciudata observatie, m-am gandit. Aveam sa inteleg insa, abia la receptie si apoi, in restul cladirii. Si, apropo, de multe ori am fost extrem de aproape de a intra prin perete. Fara voia mea.
Un labirint din oglinzi cu meri de sticla presarati pe holuri, meri cu frunze si fructe patrate, rosii. In afara de holurile care duc spre camere, totul este alb. Mesele si scaunele sunt din sticla, podeaua si tavanul sunt acoperite cu vopsea alba, iar canapelele, care pot fi foarte usor confundate