Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lotul Tanacu a transformat Curtea de Apel in biserica

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 1 iunie 2007 ·

La primul termen de aici, preotul Corogeanu a venit insotit de un numeros grup de maicute si enoriasi. Pe tot parcursul procesului, intregul alai s-a rugat mormaind cuvinte bizare ori neintelese. Acestia isi aparau preotul, sustinind ca Irina Cornici a murit "ca asa a vrut Dumnezeu". Au fost prezenti si parintii victimei. Avocata lui Corogeanu a cerut stramutarea, invocind "presiunile unor inalti clerici ai Bisericii". Nu a specificat insa nume ori in ce ar consta aceste presiuni. Preotul si maicutele de la Tanacu nu vor sa fie judecati la Iasi pentru ca aici ar exista influente mari din partea Bisericii Ortodoxe. La primul termen de judecata de la Curtea de Apel, avocata celor cinci a cerut stramutarea cauzei la o alta instanta. De abia pe data de 29 iunie se va afla daca dosarul va ramine la Iasi sau se va muta in alt oras. La primul termen s-a cerut stramutarea Preotul Daniel Corogeanu a venit ieri la instanta insotit de cele patru maicute si de aproximativ 20 de enoriasi. Cu totii au ajuns la Curtea de Apel in jurul orei 9. Neobisnuitul alai nu a trecut neobservat de persoanele care erau la acea ora la Tribunal. Unele i-au aruncat preotului cuvinte grele. "Sa sufere cum a suferit si copila aia. Sa iasa din puscarie cind va iesi si Irina din mormint", spunea o femeie, facindu-si mereu cruce. Sustinind-o pe avocata lor, care mergea cu cirje din cauza unui accident, preotul si cele patru maicute au intrat in sala de judecata. In urma lor au venit si parintii Irinei Cornici. Imediat dupa inceperea sedintei de judecata a primului termen, a fost ceruta si aminarea procesului. Motivul a fost tocmai faptul ca pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie se afla o cerere de stramutare a dosarului la o alta Curte de Apel. "Nu avem suspiciuni serioase si nu avem nici o indoiala a impartialitatii magistratilor ieseni, doar ca am observat, din modul in care a decurs judecare

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 5 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 5 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 5 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 2 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 5 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Nicolae Ciucă: Cu PSD şi AUR la guvernare, România va intra în criză economică în anul 2025. Să le spunem oamenilor că tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la Iaşi, că România va intra în criză economică în anul 2025 dacă PSD şi AUR vor ajunge la guvernare, el apreciind că una dintre marile probleme ale românilor rămâne nivelul ridicat al inflaţiei. ”Cu PSD

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 6 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°